La fel ca și alte secțiuni ale acestui blog, titlul acestei postări exprimă mai degrabă o dorință decât o realitate - sunt încă la o foarte mare distanță de a realiza o genealogie completă a acestei familii, și mă tem că aceasta ar necesita un efort uriaș. Și asta cu atât mai mult cu cât rădăcinile acestei familii pe meleagurile arădene par să provină de la începuturile așezării Pecica Maghiară, mai exact de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pe lângă aceasta, aș mai menționa și faptul că relația acestei familii cu familia mea a fost total necunoscută până relativ recent, când căutările mele în registrele Oficiului Parohial Romano-Catolic (OPRC) de la Pecica Maghiară (Rovine), disponibile la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Arad au relevat existența unei legături. De asemenea, Kiss / Kis este un nume de familie des întâlnit în comunitățile maghiare, iar legăturile genealogice dintre diferite familii cu acest nume sunt mai greu de decelat, de multe ori nefiind nici o legătură. În cele din urmă, lacunele și greșelile evidente existente în documentele din arhive au constituit (și constituie) o piedică suplimentară, la care se adaugă și limitările personale, inclusiv necunoașterea limbii maghiare, respectiv a limbii latine, în care se redactau registrele parohiale romano-catolice în secolul al XVIII-lea și prima parte a secolului al XIX-lea.
Totuși, în momentul de față, există date suficiente pentru a oferi câteva rezultate preliminare, cu referire aproape exclusivă (din punct de vedere temporal) la a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De ce doar de atunci? Pentru că atunci a trăit ultima persoană care a purtat numele de Kiss (Kis) din familia mea, respectiv cu opt generații înaintea mea; este vorba de o străbunică a străbunicii bunicii mele. Și mai exact, bunica mea, Hurait Iolanda (genealogia familiei Hurait este prezentată aici), din Pecica, a avut o străbunică al cărei nume de fată (înainte de căsătoria cu Petrovici Vasile) era Kömíves Maria, fiind de etnie maghiară și de confesiune romano-catolică. Urmărind familia ei, am constatat că străbunicul ei pe linie paternă, Kömíves Franciscus, a fost căsătorit cu Kiss Catharina. Am scris numele în ortografia originală, în limba latină, din registrul de botezați (OPRC Pecica Maghiară / Rovine) de la SJAN Arad. Cunoștințele mele referitoare la familia Kiss / Kis se reduc cam la atât... dar îmi voi permite câteva considerații suplimentare.
În secolul al XVII-lea, Pecica era o localitate mică, nesemnificativă, în teritoriul stăpânit de turci al Pașalâcului de Timișoara. Se cunosc foarte puține date despre Pecica, deoarece stăpânirea turcească este extrem de slab documentată.
Cert este că în urma războaielor dintre austrieci și turci din ultimele două decenii ale secolului al XVII-lea, armatele imperiale habsburgice au cucerit vaste teritorii din ceea ce astăzi reprezintă Ungaria, Crișana, Transilvania, înaintând și spre Banat și Serbia. Pacea de la Karlowitz (1699) a consfințit o parte din aceste cuceriri, granița dintre cele două imperii (în zona noastră de interes) stabilindu-se pe cursul inferior al Mureșului. Dintr-odată, toate localitățile de pe malul Mureșului au căpătat o importanță strategică deosebită. Curtea vieneză a decis aproape imediat înființarea regimentului grăniceresc tisa-mureșan, de-a lungul Tisei și a malului nordic al Mureșului, din care au făcut parte multe localități, inclusiv Pecica. Satele au fost militarizate, fiind aduși și colonizați în principal sârbi, care au acceptat statutul militar de grăniceri. Lor li s-a adăugat o parte importantă din populația civilă din sate, care a văzut repede cât de avantajoasă era viața de grănicer, în comparație cu cea de simplu țăran. De altfel, autoritățile habsburgice au încurajat înrolarea populației locale (în principal români, sârbi și foarte puțini maghiari).
Noile războaie dintre habsburgi și turci au dus la noi victorii ale armatelor imperiale în dauna otomanilor. Pacea de la Passarowitz (1718) consfințea includerea Banatului în teritoriile administrate de autoritățile vieneze. În același timp, regimentele grănicerești de pe Tisa și Mureș și-au pierdut din importanță, deoarece granița s-a mutat mai spre sud, la Dunăre. Următoarele decenii s-au caracterizat printr-un conflict între autoritățile civile, care doreau desfiiințarea regimentelor, și cele militare, care nu doreau acest lucru; grănicerii înșiși nu mai doreau să se întoarcă la ”civilie”. După (re)înființarea comitatului Arad în anul 1732, autoritățile comitatului au încercat din răsputeri să includă și satele grănicerești dar acest lucru nu a fost posibil imediat. Răscoala lui Pero Seghedinaț din Pecica, în anul 1735, a grăbit oarecum procesul de desființare a graniței militare. Abia după 1740, Maria Terezia a fost nevoită să accepte o parte din doleanțele maghiarilor, printre acestea fiind și desființarea regimentelor grănicerești de pe Tisa și Mureș. Procesul nu era însă complet încheiat în 1750. O parte din grăniceri, în special cei de etnie sârbă, au preferat să plece din Pecica. Unii dintre ei au plecat în Banat, unde s-au înființat noi regimente de graniță în părțile dinspre Dunăre. Alții au acceptat ofertele venite dinspre emisarii Imperiului Țarist, de a pleca în ceea ce astăzi este Ucraina, unde s-au creat noi comunități militarizate, într-o regiune cunoscută o vreme cu supranumele de ”Noua Serbie”. Cei care au ales să rămână la Pecica au devenit țărani, de obicei jeleri. Doar ofițerii au primit și ceva pământ.
Emigrarea unei părți importante din populația satului Pecica a lăsat un gol important în comunitate. Acesta se cerea umplut de urgență. De aceea, autoritățile au creat premisele unei colonizări cu populație maghiară de confesiune romano-catolică. Colonizarea maghiarilor s-a efectuat în baza legii 107, privind popularea țării, și a legii 117, privind colonizarea țăranilor și a diferiților meșteșugari. Colonizarea a fost coordonată de prefectul comitatului Arad, Lovász Mihály, și a avut loc pe la mijlocul secolului al XVIII-lea; deși majoritatea studiilor indică anii 1752-1753, pe baza conscripției din 1752 publicate de Gh. Ciuhandu (și republicate în Monografia Pecica) se poate deduce că în 1752 o parte din coloniști erau deja prezenți, poate chiar din anii anteriori. Coloniștii proveneau din comitatul Heves, în conformitate cu Gh. Ciuhandu (Românii din Câmpia Aradului, 1940). Deja în anul 1753 funcționa parohia romano-catolică de la Pecica, deoarece primele registre parohiale datează din acel an și le-am consultat personal la SJAN Arad. În 1757-1758 se construiește biserica romano-catolică (Monografia Pecica, p. 173 și următoarele). După anul 1760 comunitatea maghiară era suficient de bine închegată pentru ca târgul (oppidum) Pecica să se împartă în două, începând cu anul 1766: pentru aproximativ 200 de ani, au existat în paralel localitățile Pecica Română (sau Pecica Veche, uneori și Pecica Sârbească) și Pecica Maghiară (redenumită Rovine în perioada interbelică), fiecare cu administrație proprie, deși erau despărțite doar de o stradă. În 1968 au fost reunite sub aceeași administrație a comunei Pecica, devenită între timp (din 2004) oraș.
În Monografia Pecica (2007), la paginile 393-397 este republicată conscripția din 1752, în conformitate cu cea publicată de Gh. Ciuhandu (1940). Aceasta, intitulată ”Conscriptio Locorum Neo-incorporatorum Militarium. Oppidum Petska - Anni 1752” vizează întreaga comunitate pecicană, întrucât la acel moment aceasta nu era divizată administrativ. Sunt menționați toți capii de familie din Pecica. Spre finalul listei, apare o categorie separată, ”Hungari advenae”; este vorba de noii coloniști maghiari, sosiți recent la Pecica. Deși nume maghiare există și mai sus, printre locuitorii mai vechi ai Pecicăi, acești coloniști reprezintă nucleul viitoarei comunități care va purta numele de Pecica Maghiară. Se poate constata prezența a trei familii cu numele Kis: Kis Mihály, Kis Ádám (trecuți unul după altul, posibil rude) și Kis János. Este o primă dovadă a faptului că membrii familiilor Kiss / Kis au fost prezenți la Pecica încă de la întemeierea comunității Pecica Maghiară, la jumătatea secolului al XVIII-lea. Este posibil (probabil) ca numărul coloniștilor să fi crescut în anul 1753, dar aceștia nu mai sunt menționați în această conscripție.
De altfel, din registrul 6 (de botezați) al OPRC Rovine (Pecica Maghiară) pentru anii 1753-1778, cercetat la SJAN Arad, rezultă un număr mare de familii cu numele Kis sau Kiss, pe care nici măcar nu am apucat să le trec în revistă pe toate. De exemplu, pe 9 ianuarie 1756 se naște Adrian (?) Kis, fiul lui Adrian (?) Kis și Anna (numele de familie e ilizibil); în 22 martie 1758 se naște Antonius Kis, fiul lui Adamus Kis (o fi același cu Kis Ádám din conscripție?) și Bálint Katalin, ”Ungari Catholici”; în 6 iulie 1758 se naște Paulus Kis, fiul lui Andreas Kis, ”rusticus Catholicus” (?) și Elisabetha Bednar, ”Slava Catholica” (oare de origine croată?); în 31 decembrie 1758 se naște Chopaus (??) Paulus Kis, fiul lui Andreas Kis și Elizabetha Fejer, ”Ungara Catholica”; în 2 noiembrie 1759 se naște Elisabetha Kiss, fiica lui Paulus Kiss și Anna Moricz; în 28 ianuarie 1760 se naște Mathias Kiss, fiul lui Stephanus Kiss și Rebecca Bodi... și lista poate continua. Din păcate, nu am făcut o analiză sistematică și a nașterilor din anii 1760.
La începutul anilor 1770, se nasc și două fete cu numele Catharina Kis (Kiss), același cu numele persoanei căsătorite cu Franciscus Kömíves, strămoșul meu. În 15 octombrie 1770 se naște Catharina, fiica lui Joannes Kis și Catharina (nu se precizează numele de fată al mamei); iar în 28 octombrie 1771 se naște Catharina, fiica lui Josephus Kis și Catharina Monar. În orice caz, ambele fete cu numele Catharina Kis(s) sunt cam tinere pentru a fi soția lui Franciscus Kömíves (explic mai jos de ce).
Din păcate, nu am reușit să identific această căsătorie, dintre Franciscus Kömíves și Catharina Kiss. Poate nu am căutat suficient. O altă ipoteză este că preotul a uitat să treacă în registru căsătoria, fapt relativ des întâlnit (din păcate, m-am lovit și de alte asemenea situații la registrele de la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea) - spre deosebire de nașteri și decese, care erau evenimente frecvente și cu derulare continuă, căsătoriile se ”aglomerau” în anumite zile și în anumite perioade din an, iar preoții de multe ori nu mai aveau timp să treacă toate datele în registru. Există și alte ipoteze, cu probabilitate mai scăzută - de exemplu, ca ceremonia căsătoriei să fi avut loc în altă parte (dacă unul dintre miri era din altă localitate, caz posibil aici mai degrabă pentru mire) sau la altă biserică (dacă unul dintre miri era de altă confesiune, ceea ce în acest caz este foarte puțin probabil).
Totuși, faptul că nu am reușit să găsesc în registru căsătoria celor doi nu înseamnă că aceasta nu ar fi avut loc, cel mai târziu în anul 1788. Putem lua în calcul acest an ca dată limită deoarece (conform registrului 7, de botezați, al OPRC Rovine / Pecica Maghiară, din perioada 1779-1806) pe 11 august 1788 s-a născut Franciscus, fiul lui Franciscus Kömíves și Catharina Kiss, nași fiind Stephanus Szabó și Anna Bendö. Este posibil ca acesta să fie primul copil al cuplului Franciscus Kömíves - Catharina Kiss, dacă nu cumva au fost și alții înainte (registrul mai trebuie reverificat). Totodată, este o dovadă clară că în acel moment cei doi erau căsătoriți, deoarece altfel preotul ar fi menționat ”ilegitimus” în dreptul copilului, ar fi făcut vreo mențiune sau ar fi trecut doar numele mamei. Tocmai având în vedere nașterea acestui copil și căsătoria obligatoriu anterioară acestui moment, consider că una din cele două fete cu numele Catharina Kis și născute în 1770, respectiv în 1771, ar putea fi doar la limită aceeași cu Catharina Kiss, soția lui Franciscus Kömíves, deoarece asta ar însemna că era căsătorită și avea deja un copil la doar 16-17 ani, ceea ce era foarte devreme chiar și pentru standardele de atunci.
Cei doi, Franciscus Kömíves și Catharina Kiss, au mai avut și alți copii. Pe 22 mai 1791 s-a născut Stephanus, fiul lui Franciscus Kömíves și Anna (!!) Kiss, nași fiind aceiași Stephanus Szabó și Anna Bendö. Preotul a greșit prenumele mamei, probabil influențat de prenumele nașei. De altfel, aparent i se întâmpla frecvent: în anul anterior, pe 21 martie 1790, când s-a născut Anna, fiica lui Stephanus Szabó și Anna Bendö, cei din familia Kömíves au întors favoarea și au fost la rândul lor nași, preotul notându-i cu numele Franciscus Kömíves și Catharina Szantó, greșind de data aceasta numele de familie al soției!
Cel de-al treilea fiu al cuplului Franciscus Kömíves - Catharina Kiss a fost Josephus, născut pe 12 martie 1794. De data aceasta, preotul notează corect numele și prenumele părinților, precum și pe cel al nașilor - aceiași Stephanus Szabó și Anna Bendö. Acest Josephus Kömíves este strămoșul meu direct, el căsătorindu-se la doar 18 ani, pe 7 august 1812, cu Agnes Botka, tot din Pecica (despre genealogia familiei Botka am scris aici).
Conform aceluiași registru, pe 21 iulie 1796 s-a născut Ioannes, fiul lui Franciscus Kömíves și Catharina Kiss. Este al patrulea fiu al acestui cuplu, dacă acceptăm ideea că primul a fost Franciscus, în 1788. Este posibil ca acești doi soți să mai fi avut și alți copii, anterior anului 1786 și ulterior anului 1797, care au constituit limitele temporale ale cercetării mele, și care trebuie în mod evident reluată și aprofundată. Pentru urmașii acestei familii, urmează să realizez un studiu genealogic cu privire la familia Kömíves.
Deocamdată, cu privire la familia Kiss, se desprind următoarele concluzii preliminare: în Pecica (Maghiară) au existat (și există) mai multe familii Kis / Kiss încă de la colonizarea maghiarilor și întemeierea comunității maghiare romano-catolice la mijlocul secolului al XVIII-lea și până astăzi; în rândurile acestor familii Kis / Kiss a existat o fată, Catharina Kiss, care s-a căsătorit cel mai probabil în anii 1780 cu Franciscus Kömíves, dând naștere mai multor copii, dintre care Josephus Kömíves este strămoșul meu direct. Genealogia familiei Kömíves, atât cât s-a putut studia până acum, va fi prezentată într-o postare viitoare.
