Genealogia familiei Kiss / Kis din Pecica (județul Arad)

La fel ca și alte secțiuni ale acestui blog, titlul acestei postări exprimă mai degrabă o dorință decât o realitate - sunt încă la o foarte mare distanță de a realiza o genealogie completă a acestei familii, și mă tem că aceasta ar necesita un efort uriaș. Și asta cu atât mai mult cu cât rădăcinile acestei familii pe meleagurile arădene par să provină de la începuturile așezării Pecica Maghiară, mai exact de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pe lângă aceasta, aș mai menționa și faptul că relația acestei familii cu familia mea a fost total necunoscută până relativ recent, când căutările mele în registrele Oficiului Parohial Romano-Catolic (OPRC) de la Pecica Maghiară (Rovine), disponibile la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Arad au relevat existența unei legături. De asemenea, Kiss / Kis este un nume de familie des întâlnit în comunitățile maghiare, iar legăturile genealogice dintre diferite familii cu acest nume sunt mai greu de decelat, de multe ori nefiind nici o legătură. În cele din urmă, lacunele și greșelile evidente existente în documentele din arhive au constituit (și constituie) o piedică suplimentară, la care se adaugă și limitările personale, inclusiv necunoașterea limbii maghiare, respectiv a limbii latine, în care se redactau registrele parohiale romano-catolice în secolul al XVIII-lea și prima parte a secolului al XIX-lea.

Totuși, în momentul de față, există date suficiente pentru a oferi câteva rezultate preliminare, cu referire aproape exclusivă (din punct de vedere temporal) la a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De ce doar de atunci? Pentru că atunci a trăit ultima persoană care a purtat numele de Kiss (Kis) din familia mea, respectiv cu opt generații înaintea mea; este vorba de o străbunică a străbunicii bunicii mele. Și mai exact, bunica mea, Hurait Iolanda (genealogia familiei Hurait este prezentată aici), din Pecica, a avut o străbunică al cărei nume de fată (înainte de căsătoria cu Petrovici Vasile) era Kömíves Maria, fiind de etnie maghiară și de confesiune romano-catolică. Urmărind familia ei, am constatat că străbunicul ei pe linie paternă, Kömíves Franciscus, a fost căsătorit cu Kiss Catharina. Am scris numele în ortografia originală, în limba latină, din registrul de botezați (OPRC Pecica Maghiară / Rovine) de la SJAN Arad. Cunoștințele mele referitoare la familia Kiss / Kis se reduc cam la atât... dar îmi voi permite câteva considerații suplimentare.

În secolul al XVII-lea, Pecica era o localitate mică, nesemnificativă, în teritoriul stăpânit de turci al Pașalâcului de Timișoara. Se cunosc foarte puține date despre Pecica, deoarece stăpânirea turcească este extrem de slab documentată.

Cert este că în urma războaielor dintre austrieci și turci din ultimele două decenii ale secolului al XVII-lea, armatele imperiale habsburgice au cucerit vaste teritorii din ceea ce astăzi reprezintă Ungaria, Crișana, Transilvania, înaintând și spre Banat și Serbia. Pacea de la Karlowitz (1699) a consfințit o parte din aceste cuceriri, granița dintre cele două imperii (în zona noastră de interes) stabilindu-se pe cursul inferior al Mureșului. Dintr-odată, toate localitățile de pe malul Mureșului au căpătat o importanță strategică deosebită. Curtea vieneză a decis aproape imediat înființarea regimentului grăniceresc tisa-mureșan, de-a lungul Tisei și a malului nordic al Mureșului, din care au făcut parte multe localități, inclusiv Pecica. Satele au fost militarizate, fiind aduși și colonizați în principal sârbi, care au acceptat statutul militar de grăniceri. Lor li s-a adăugat o parte importantă din populația civilă din sate, care a văzut repede cât de avantajoasă era viața de grănicer, în comparație cu cea de simplu țăran. De altfel, autoritățile habsburgice au încurajat înrolarea populației locale (în principal români, sârbi și foarte puțini maghiari).

Noile războaie dintre habsburgi și turci au dus la noi victorii ale armatelor imperiale în dauna otomanilor. Pacea de la Passarowitz (1718) consfințea includerea Banatului în teritoriile administrate de autoritățile vieneze. În același timp, regimentele grănicerești de pe Tisa și Mureș și-au pierdut din importanță, deoarece granița s-a mutat mai spre sud, la Dunăre. Următoarele decenii s-au caracterizat printr-un conflict între autoritățile civile, care doreau desfiiințarea regimentelor, și cele militare, care nu doreau acest lucru; grănicerii înșiși nu mai doreau să se întoarcă la ”civilie”. După (re)înființarea comitatului Arad în anul 1732, autoritățile comitatului au încercat din răsputeri să includă și satele grănicerești dar acest lucru nu a fost posibil imediat. Răscoala lui Pero Seghedinaț din Pecica, în anul 1735, a grăbit oarecum procesul de desființare a graniței militare. Abia după 1740, Maria Terezia a fost nevoită să accepte o parte din doleanțele maghiarilor, printre acestea fiind și desființarea regimentelor grănicerești de pe Tisa și Mureș. Procesul nu era însă complet încheiat în 1750. O parte din grăniceri, în special cei de etnie sârbă, au preferat să plece din Pecica. Unii dintre ei au plecat în Banat, unde s-au înființat noi regimente de graniță în părțile dinspre Dunăre. Alții au acceptat ofertele venite dinspre emisarii Imperiului Țarist, de a pleca în ceea ce astăzi este Ucraina, unde s-au creat noi comunități militarizate, într-o regiune cunoscută o vreme cu supranumele de ”Noua Serbie”. Cei care au ales să rămână la Pecica au devenit țărani, de obicei jeleri. Doar ofițerii au primit și ceva pământ.

Emigrarea unei părți importante din populația satului Pecica a lăsat un gol important în comunitate. Acesta se cerea umplut de urgență. De aceea, autoritățile au creat premisele unei colonizări cu populație maghiară de confesiune romano-catolică. Colonizarea maghiarilor s-a efectuat în baza legii 107, privind popularea țării, și a legii 117, privind colonizarea țăranilor și a diferiților meșteșugari. Colonizarea a fost coordonată de prefectul comitatului Arad, Lovász Mihály, și a avut loc pe la mijlocul secolului al XVIII-lea; deși majoritatea studiilor indică anii 1752-1753, pe baza conscripției din 1752 publicate de Gh. Ciuhandu (și republicate în Monografia Pecica) se poate deduce că în 1752 o parte din coloniști erau deja prezenți, poate chiar din anii anteriori. Coloniștii proveneau din comitatul Heves, în conformitate cu Gh. Ciuhandu (Românii din Câmpia Aradului, 1940). Deja în anul 1753 funcționa parohia romano-catolică de la Pecica, deoarece primele registre parohiale datează din acel an și le-am consultat personal la SJAN Arad. În 1757-1758 se construiește biserica romano-catolică (Monografia Pecica, p. 173 și următoarele). După anul 1760 comunitatea maghiară era suficient de bine închegată pentru ca târgul (oppidum) Pecica să se împartă în două, începând cu anul 1766: pentru aproximativ 200 de ani, au existat în paralel localitățile Pecica Română (sau Pecica Veche, uneori și Pecica Sârbească) și Pecica Maghiară (redenumită Rovine în perioada interbelică), fiecare cu administrație proprie, deși erau despărțite doar de o stradă. În 1968 au fost reunite sub aceeași administrație a comunei Pecica, devenită între timp (din 2004) oraș.

În Monografia Pecica (2007), la paginile 393-397 este republicată conscripția din 1752, în conformitate cu cea publicată de Gh. Ciuhandu (1940). Aceasta, intitulată ”Conscriptio Locorum Neo-incorporatorum Militarium. Oppidum Petska - Anni 1752” vizează întreaga comunitate pecicană, întrucât la acel moment aceasta nu era divizată administrativ. Sunt menționați toți capii de familie din Pecica. Spre finalul listei, apare o categorie separată, ”Hungari advenae”; este vorba de noii coloniști maghiari, sosiți recent la Pecica. Deși nume maghiare există și mai sus, printre locuitorii mai vechi ai Pecicăi, acești coloniști reprezintă nucleul viitoarei comunități care va purta numele de Pecica Maghiară. Se poate constata prezența a trei familii cu numele Kis: Kis Mihály, Kis Ádám (trecuți unul după altul, posibil rude) și Kis János. Este o primă dovadă a faptului că membrii familiilor Kiss / Kis au fost prezenți la Pecica încă de la întemeierea comunității Pecica Maghiară, la jumătatea secolului al XVIII-lea. Este posibil (probabil) ca numărul coloniștilor să fi crescut în anul 1753, dar aceștia nu mai sunt menționați în această conscripție.

De altfel, din registrul 6 (de botezați) al OPRC Rovine (Pecica Maghiară) pentru anii 1753-1778, cercetat la SJAN Arad, rezultă un număr mare de familii cu numele Kis sau Kiss, pe care nici măcar nu am apucat să le trec în revistă pe toate. De exemplu, pe 9 ianuarie 1756 se naște Adrian (?) Kis, fiul lui Adrian (?) Kis și Anna (numele de familie e ilizibil); în 22 martie 1758 se naște Antonius Kis, fiul lui Adamus Kis (o fi același cu Kis Ádám din conscripție?) și Bálint Katalin, ”Ungari Catholici”; în 6 iulie 1758 se naște Paulus Kis, fiul lui Andreas Kis, ”rusticus Catholicus” (?) și Elisabetha Bednar, ”Slava Catholica” (oare de origine croată?); în 31 decembrie 1758 se naște Chopaus (??) Paulus Kis, fiul lui Andreas Kis și Elizabetha Fejer, ”Ungara Catholica”; în 2 noiembrie 1759 se naște Elisabetha Kiss, fiica lui Paulus Kiss și Anna Moricz; în 28 ianuarie 1760 se naște Mathias Kiss, fiul lui Stephanus Kiss și Rebecca Bodi... și lista poate continua. Din păcate, nu am făcut o analiză sistematică și a nașterilor din anii 1760. 

La începutul anilor 1770, se nasc și două fete cu numele Catharina Kis (Kiss), același cu numele persoanei căsătorite cu Franciscus Kömíves, strămoșul meu. În 15 octombrie 1770 se naște Catharina, fiica lui Joannes Kis și Catharina (nu se precizează numele de fată al mamei); iar în 28 octombrie 1771 se naște Catharina, fiica lui Josephus Kis și Catharina Monar. În orice caz, ambele fete cu numele Catharina Kis(s) sunt cam tinere pentru a fi soția lui Franciscus Kömíves (explic mai jos de ce).

Din păcate, nu am reușit să identific această căsătorie, dintre Franciscus Kömíves și Catharina Kiss. Poate nu am căutat suficient. O altă ipoteză este că preotul a uitat să treacă în registru căsătoria, fapt relativ des întâlnit (din păcate, m-am lovit și de alte asemenea situații la registrele de la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea) - spre deosebire de nașteri și decese, care erau evenimente frecvente și cu derulare continuă, căsătoriile se ”aglomerau” în anumite zile și în anumite perioade din an, iar preoții de multe ori nu mai aveau timp să treacă toate datele în registru. Există și alte ipoteze, cu probabilitate mai scăzută - de exemplu, ca ceremonia căsătoriei să fi avut loc în altă parte (dacă unul dintre miri era din altă localitate, caz posibil aici mai degrabă pentru mire) sau la altă biserică (dacă unul dintre miri era de altă confesiune, ceea ce în acest caz este foarte puțin probabil).

Totuși, faptul că nu am reușit să găsesc în registru căsătoria celor doi nu înseamnă că aceasta nu ar fi avut loc, cel mai târziu în anul 1788. Putem lua în calcul acest an ca dată limită deoarece (conform registrului 7, de botezați, al OPRC Rovine / Pecica Maghiară, din perioada 1779-1806) pe 11 august 1788 s-a născut Franciscus, fiul lui Franciscus Kömíves și Catharina Kiss, nași fiind Stephanus Szabó și Anna Bendö. Este posibil ca acesta să fie primul copil al cuplului Franciscus Kömíves - Catharina Kiss, dacă nu cumva au fost și alții înainte (registrul mai trebuie reverificat). Totodată, este o dovadă clară că în acel moment cei doi erau căsătoriți, deoarece altfel preotul ar fi menționat ”ilegitimus” în dreptul copilului, ar fi făcut vreo mențiune sau ar fi trecut doar numele mamei. Tocmai având în vedere nașterea acestui copil și căsătoria obligatoriu anterioară acestui moment, consider că una din cele două fete cu numele Catharina Kis și născute în 1770, respectiv în 1771, ar putea fi doar la limită aceeași cu Catharina Kiss, soția lui Franciscus Kömíves, deoarece asta ar însemna că era căsătorită și avea deja un copil la doar 16-17 ani, ceea ce era foarte devreme chiar și pentru standardele de atunci.

Cei doi, Franciscus Kömíves și Catharina Kiss, au mai avut și alți copii. Pe 22 mai 1791 s-a născut Stephanus, fiul lui Franciscus Kömíves și Anna (!!) Kiss, nași fiind aceiași Stephanus Szabó și Anna Bendö. Preotul a greșit prenumele mamei, probabil influențat de prenumele nașei. De altfel, aparent i se întâmpla frecvent: în anul anterior, pe 21 martie 1790, când s-a născut Anna, fiica lui Stephanus Szabó și Anna Bendö, cei din familia Kömíves au întors favoarea și au fost la rândul lor nași, preotul notându-i cu numele Franciscus Kömíves și Catharina Szantó, greșind de data aceasta numele de familie al soției!

Cel de-al treilea fiu al cuplului Franciscus Kömíves - Catharina Kiss a fost Josephus, născut pe 12 martie 1794. De data aceasta, preotul notează corect numele și prenumele părinților, precum și pe cel al nașilor - aceiași Stephanus Szabó și Anna Bendö. Acest Josephus Kömíves este strămoșul meu direct, el căsătorindu-se la doar 18 ani, pe 7 august 1812, cu Agnes Botka, tot din Pecica (despre genealogia familiei Botka am scris aici).

Conform aceluiași registru, pe 21 iulie 1796 s-a născut Ioannes, fiul lui Franciscus Kömíves și Catharina Kiss. Este al patrulea fiu al acestui cuplu, dacă acceptăm ideea că primul a fost Franciscus, în 1788. Este posibil ca acești doi soți să mai fi avut și alți copii, anterior anului 1786 și ulterior anului 1797, care au constituit limitele temporale ale cercetării mele, și care trebuie în mod evident reluată și aprofundată. Pentru urmașii acestei familii, urmează să realizez un studiu genealogic cu privire la familia Kömíves.

Deocamdată, cu privire la familia Kiss, se desprind următoarele concluzii preliminare: în Pecica (Maghiară) au existat (și există) mai multe familii Kis / Kiss încă de la colonizarea maghiarilor și întemeierea comunității maghiare romano-catolice la mijlocul secolului al XVIII-lea și până astăzi; în rândurile acestor familii Kis / Kiss a existat o fată, Catharina Kiss, care s-a căsătorit cel mai probabil în anii 1780 cu Franciscus Kömíves, dând naștere mai multor copii, dintre care Josephus Kömíves este strămoșul meu direct. Genealogia familiei Kömíves, atât cât s-a putut studia până acum, va fi prezentată într-o postare viitoare.

Genealogia familiei Ilici din Arad

Titlul acestei postări, la fel ca și în cazul altora, reprezintă mai degrabă o dorință de a realiza o astfel de genealogie, deoarece până în acest moment informațiile cu privire la această ramură a familiei mele sunt extrem de sărace. De altfel, întrucât ultimul strămoș de-al meu care a purtat acest nume a decedat în urmă cu mai bine de 100 de ani, mai exact în 1912, este oarecum de înțeles că nu am avut deloc informații pe cale orală despre familia Ilici. Bunicul meu, cel care ar fi putut eventual oferi astfel de informații, și-a cunoscut foarte puțin tatăl, care a decedat când el avea un an, și cu atât mai puțin știa ceva despre bunica lui (mama tatălui său), cea care a purtat numele de Ilici înainte de căsătorie, întrucât și aceasta decedase cu mai bine de 11 ani înainte de nașterea lui.

Astfel, toate informațiile cu privire la această familie provin din surse documentare. Mărturisesc că, înainte de a analiza aceste surse, nu am avut nici cea mai mică idee că în familia noastră au existat strămoși cu numele de familie Ilici.

De altfel și din păcate, sursele documentare sunt și ele extraordinar de puține, în ciuda unei căutări destul de asidui. Singura persoană despre care avem unele informații este Ilici Marta (sau Maria), bunica bunicului meu, deci stră-străbunica mea. După sursele mai târzii, care îi indică vârsta, și anume 19 ani la căsătorie (în 17 septembrie 1867) și 64 de ani la deces (în 4 iunie 1912), ea s-a născut fie în ultimele luni ale anului 1847, fie în prima jumătate a anului 1848. În cele două documente amintite, se menționează și numele tatălui ei, Ilici Mihai (maghiarizat Illics Mihály în 1912, românizat Ilici Mihaiu în 1867). Din nefericire, nu se spune nimic despre numele mamei. La căsătorie se menționează faptul că ar fi din Arad.

Din păcate, cu toate că am căutat la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Arad, în registrele de nașteri/botezuri ale Oficiului Parohial Ortodox (OPOR) Arad - registrul 44 (1845-1853) - nu am reușit să identific nașterea lui Ilici Marta, și nici a altor copii al căror tată să fie Ilici Mihai. Există un singur dubiu, cu privire la o anume Maria, născută în 13.03.1850, și al cărei nume de familie se poate să fie Ilici, dar interpretarea, cu ajutorul lui Mile Purza, căruia îi mulțumesc pe această cale pentru ajutorul acordat, este că mai degrabă ar fi Ilia, iar prenumele părinților - Haja și Persida - nu se potrivesc oricum cu cel căutat de noi (Mihai).

Mai mult, exista un număr destul de redus de familii Ilici în orașul Arad. Conform registrului de căsătorii - index alfabetic - al Parohiei Ortodoxe Arad (poziția 1, 26-A-2, inventar 1234, SJAN Arad), dintre cei cu acest nume (sau asemănător) căsătoriți la Arad în perioada 1779-1910, ar fi Ilici Gheorghe (în 1780), Ilici Iosif (1785), Iliș Ilie (1818-1825), Iliș Ioan (1818-1825), Ilici Ioan (1841), Ilici Ștefan (1844), Iliș Mihai (1855), Ilici Iacob (1865), Iliș Dimitrie (1903), Iliș Ioan (1910). Singurul care se potrivește, ca nume, este Iliș Mihai, dar căsătoria lui cu Țapoș Iuliana (în 1855) este prea târzie ca să fie tatăl Martei; sau eventual poate fi același, dar la o a doua căsătorie.

Situația este similară și la Arad-Gai, deși am cercetat cu multă rigurozitate și acele registre, pe perioade îndelungate (având și alți membri ai familiei originari din Arad-Gai). Aici am găsit o singură familie Ilici (care apare în registrele maghiare ca Ilics), formată din Ilics György (Gheorghe) și Putan (sau Purtan) Maria. Ei s-au născut probabil în jurul anului 1820 și s-au căsătorit prin anii 1840, având copii născuți în anii 1840 și 1850, cu numele Ilici (Ilics), care apar în registrele de stare civilă de la Arad-Gai.

Cercetarea conscripției din 1828 realizată în întreg județul Arad (exceptând orașul Arad), a indicat faptul că a existat o singură familie Ilici, un anume Ilits Gyorg, menționat la nr. 80 în localitatea Galșa, în rândul străinilor (adică alții decât localnicii) care dețineau vie la momentul respectiv (Extranei Vinearum Possessores). Există însă destule persoane cu numele Illes sau Illie. Mi-a atras atenția, de exemplu, un anume Illes Mihajla, la numărul 335 din Pecica (Ratz Pecska).

Deocamdată nici o ”pistă” de identificare a familiei lui Ilici Mihai nu pare foarte favorabilă, deși merită toate să fie cercetate mai amănunțit. Există și posibilitatea ca familia lui Ilici Mihai să nu fie din Arad, și nici chiar din județul Arad, și astfel mențiunea de la căsătoria Martei să fie o eroare, sau să se refere la faptul că ea locuia în Arad la momentul respectiv (1867), chiar dacă s-a născut altundeva. În orice caz, faptul că s-a oficiat căsătoria la biserica ortodoxă din Arad, și nu la cea din Arad-Gai, de unde provenea soțul, poate indica și acest lucru. Dacă nu e din Arad, cea mai mare probabilitate ar fi ca familia Ilici (nume aproape sigur sârb) să provină dintr-unul din județele (comitatele) de la sud de Mureș, precum Timiș, Torontal sau Caraș, cu populație mai numeroasă de etnie sârbă, sau din județul (comitatul) Cenad, de la vest de Arad.

Așadar, deși nu am putut identifica un document care să ateste nașterea, avem totuși un document cert care atestă căsătoria. Acesta apare în registrul 58 de căsătorii al OPOR Arad (care acoperă intervalul 1853-1884), mai exact la data de 17 septembrie 1867, menționându-se că se căsătoresc văduvul Pâncotan Gheorghe, 28 de ani, ziuaș din Gaiu, cu fecioara Marta, fiica lui Mihaiu Ilici, 19 ani, din Arad, martori fiind Ioanu Fauru și Pavelu Miocu, cu 3 vestiri.

Pâncotan Gheorghe mai fusese căsătorit, în Gai, cu o anume Saveta, care însă decedase. În orice caz, diferența de vârstă destul de mare dintre soți (aproape 10 ani) și faptul că mirele era văduv, reprezintă o situație oarecum neobișnuită pentru acea epocă. De obicei, văduvii sau văduvele se căsătoreau mai greu, cu persoane de vârstă apropiată sau tot văduvi (văduve). Întrucât, pe baza a ceea ce cunoaștem, nu credem că familia Pâncotan ar fi avut cine știe ce avere, ne putem întreba cum de a fost posibil totuși un astfel de compromis. O primă variantă posibilă de răspuns ar fi aceea că familia Ilici era de asemenea suficient de săracă încât să accepte un astfel de mariaj, aparent nefavorabil. Există bineînțeles și multe alte posibilități.

Cuplul format din Pâncotan Gheorghe și Marta s-a stabilit în cartierul arădean Gai, de unde provenea (și unde locuia) mirele. Au locuit, se pare, pe strada Szeglet (Szeglet utca), nr. 23, cel puțin aceasta este adresa indicată la decesul lor. Ei au avut mai mulți copii, conform registrului de nașteri/botezuri nr. 189 al Parohiei Ortodoxe Române (OPOR) Arad-Gai, care acoperă perioada 1861-1879. În 13 aprilie 1870 se naște Minka, fiica lui Gheorghe Pâncotan și Lenna. Numele mamei nu este cel corect; totuși, întrucât în acel moment în Arad-Gai nu mai exista nici o familie Gheorghe Pâncotan, se poate presupune că este o eroare și că acesta este primul copil al cuplului (deși în intervalul 1868-1870 ar fi fost loc de încă un copil).

Primul copil despre care suntem 100% siguri că ar aparține acestei familii este străbunicul meu, Pâncotan Dimitrie (sau Dumitru / Mitru), care s-a născut pe 9 octombrie 1872, fiind botezat în 14 octombrie. În cazul său se precizează corect numele părinților: Pâncotan Gheorghe și Marta, plugari, ortodocși, cununați, locuitori din Arad-Gai.

A urmat în 5 iunie 1874 Pâncotan Petru, botezat abia pe 5 octombrie 1874, fiul lui Pâncotan Georgiu și Marta. Aparent, ultimul copil al acestui cuplu a fost Pâncotan Anna, născută pe 5 decembrie 1875, botezată pe 6 decembrie, fiica lui Georgiu Pâncotan și Marta, născută Iliciu.

Este posibil ca cei doi să mai fi avut și alți copii, născuți după 1879 (registrul acela mai trebuie cercetat).

Din păcate, alte informații despre viața acestei familii nu avem. Următoarele informații sunt cele legate de deces. Pâncotan Gheorghe a murit la 6 decembrie 1896, la ora 10 seara, în vârstă de 57 de ani. Deci putem deduce, atât din vârsta indicată la căsătorie, cât și din cea de la deces, că s-a născut prin 1839. Din păcate, ca și în cazul soției, nu am putut găsi documentul atestând nașterea, deși în cazul său se cunosc atât numele părinților - Pâncotan Ioan (János) și Sabău (Szabó) Anna, precum și data căsătoriei acestora, care a avut loc în 7 februarie 1837, în Micălaca (actual cartier al orașului Arad). În registrul de stare civilă de decese de la Arad-Gai (poziția 11, inventar 1235, SJAN Arad), se menționează și numele părinților, și faptul că era ortodox și zilier. Decesul lui Pâncotan Gheorghe a fost anunțat de soția sa, care apare cu numele maghiarizat, Ilits Marta.

În ceea ce o privește pe aceasta, data decesului său este 4 iunie 1912, conform registrului de stare civilă de decese de la Arad-Gai (poziția 7, inventar 1384, SJAN Arad). Apare aici cu numele de Illics Mária (în loc de Marta, sau poate e o greșeală de transcriere), și se menționează că a fost ortodoxă, în vârstă de 64 de ani, locuia în Arad-Gai, Szeglet utca nr. 23, fiica lui Illics Mihály (mama cu nume necunoscut), părinții fiind răposați, și văduva răposatului Pankotan György (numele maghiarizat al lui Pâncotan Gheorghe). Cauza morții pare să fie legate de probleme stomacale (în maghiară: ”gyomor”). Decesul a fost anunțat de fiul ei, Pâncotan Dimitrie, străbunicul meu.

Nu cunoaștem alți membri ai familiei Ilici, astfel încât să putem elabora o genealogie mai completă. Copiii lui Pâncotan Gheorghe și Ilici Marta s-au căsătorit la rândul lor și au avut urmași, dar o analiză mai amănunțită a familiilor acestora o vom face în cadrul unei postări viitoare, care va avea titlul ”Genealogia familiei Pâncotan din Arad-Gai”.