Genealogia familiei Kun din Pecica (județul Arad) și posibil din Mátramindszent (comitatul Nógrád, Ungaria)

La fel ca și în cazul altor postări, și titlul acestei postări este mai degrabă o dorință decât o realitate. Nu cunosc deocamdată suficient despre familia Kun (sau Kún, scris cu accent), ca să pot realiza o genealogie a acesteia. De altfel, ca să fiu complet sincer, există o singură persoană cu acest nume de familie de care sunt sigur că este membră a familiei mele, și anume Kun Barbara (sau Borbála), și care a trăit în urmă cu 200 de ani, fiind stră-străbunica bunicii mele din Pecica. 

Așa cum arătat la ”Genealogia familiei Kömives din Pecica”, Kun Barbara a fost soția lui Kömives Imre și mama lui Kömives Mária, căsătorită Petrovics, străbunica bunicii mele.

Am căutat, atât cât am putut și m-am priceput, toate informațiile legate de Kun Barbara în registrele parohiale romano-catolice de la Pecica. Informația primară, menționată și cu prilejul anterior, legat de Genealogia familiei Kömives, este acela că cei doi, Kömives Imre (latinizat Emericus) și Kún Borbála (latinizată Barbara), s-au căsătorit la Pecica pe 16 noiembrie 1836. Conform registrului, el avea 19 ani, ea avea 17 ani, și ambii erau din Pecica, și erau romano-catolici. Martori au fost Mich. Danik (probabil Mihály) și Mich. Kocsik (tot Mihály). Nu sunt menționate alte informații, de exemplu părinții celor doi miri (din păcate).

Așa cum am găsit totuși nașterea lui Kömives Imre, am sperat să găsesc și nașterea viitoarei sale soții, Kun Borbála. Nu am găsit însă nimic, spre surprinderea mea.

În acest context, nu mi-a rămas altceva decât să încerc să găsesc informațiile privind decesul și să sper că acolo va fi ceva care să mă ajute. Într-adevăr, în cele din urmă am reușit să găsesc datele cu privire la deces. Astfel, Kun Borbála (közrendü, nu știu sigur cum să interpretez acest cuvânt) a decedat la Pecica pe 22 septembrie 1861, vârsta trecută în registru fiind de 42 de ani. Cauza morții este sorvadás (oboseală?). Se menționează de asemenea că ea a fost soția lui Kömives Imre pentru 25 de ani. Datele, atât vârsta decedatei, cât și durata căsătoriei, se corelează cu cele din 1836, oferind astfel o prezumtivă dată a nașterii în anul 1819 sau la sfârșitul anului 1818. Cel mai important element trecut însă de preotul romano-catolic este însă faptul că decedata este originară din Mindszent, comitatul Csongrád. Această informație a explicat rezultatul nul al căutărilor mele privind nașterea sa la Pecica: Kun Borbála (Barbara) nu se născuse acolo.

Căutările au continuat așadar pe familysearch.org în registrul de botezați al parohiei romano-catolice de la Mindszent, comitatul Csongrád. Din nou, spre surprinderea mea, nu am găsit nimic. Nu numai că nu am găsit nașterea vreunei Kun Barbara (sau Borbála), dar nici măcar nu am dat de vreo familie Kun pe o perioadă destul de lungă înainte și după 1819. Ultimii copii cu numele Kun s-au născut în Mindszent, comitatul Csongrád, prin 1805-1806, și aceștia aveau de fapt numele de familie Kun-Szabó, nu mai spun că nici vorbă de vreo Barbara sau Borbála. Am căutat și în registrele parohiei reformate, cu același rezultat: zero.

De aici intrăm în teritoriul speculațiilor. M-am gândit că există și alte localități cu numele Mindszent, și că e posibil ca preotul de la Pecica să fi menționat comitatul Csongrád deoarece singurul Mindszent pe care-l cunoștea era în acest comitat, destul de aproape de comitatul Arad. Așa că m-am apucat să caut la întâmplare prin alte localități cu numele Mindszent, să văd ce găsesc. Și... am găsit! Nu știu dacă ceea ce am găsit are într-adevăr vreo legătură cu Kun Barbara de la Pecica, dovezile sunt doar indirecte, circumstanțiale, dar totuși cred că există o probabilitate suficient de mare să existe o legătură ca să o prezint aici.

Astfel, în localitatea Mátramindszent, actualmente în comitatul maghiar Nógrád, și care în prima jumătate a secolului al 19-lea se numea simplu Mindszent și era în comitatul Heves, am găsit o multitudine de familii Kun, și nu mai puțin 4 (!!) Kun Barbara născute în perioada 1818-1820, deci toate candidate a fi acea Kun Barbara de la Pecica, strămoașa mea.

Așadar, pe rând, cronologic: pe 29 august 1818 s-a născut Barbara, fiica lui Gregorius Kun și Anna Varga; pe 7 septembrie 1818 s-a născut Barbara, fiica lui Gregorius Kun și Catharina Varga (ce coincidență de nume!); pe 3 decembrie 1819 s-a născut Barbara, fiica lui Nicolaus Kun și Elisabetha Siposs; iar pe 16 noiembrie 1820 s-a născut Barbara, fiica lui Ioannes Kun și Elisabetha Kubortzik.

După cum ați ghicit deja, această ultimă Barbara este cea mai probabilă candidată pentru a fi strămoașa mea. Dacă este așa, ea s-a căsătorit exact în ziua în care împlinea 16 ani, deci nu avea 17 ani, cum se menționează la căsătorie!

Dar cum le-am eliminat pe celelalte Barbara de pe listă? A fost o muncă destul de anevoioasă, de căutare în registrele de căsătorii și de decese ale parohiei romano-catolice Dorogháza, de care aparținea atunci Mindszent (Mátramindszent de azi). Cele două Kun Barbara născute în 1818 au decedat din păcate de mici copile, prima dată fiica lui Gregorius Kun și Anna Varga, la doar 2 ani, pe 22 decembrie 1820, iar apoi fiica lui Gregorius Kun și Catharina Varga, la doar 3 ani, pe 2 noiembrie 1821. În registrul de decese este scris doar numele tatălui, Gregorius Kun în cazul amândurora, dar mi-am dat seama despre cine este vorba, pentru că în 2 noiembrie 1821 (în aceeași zi) a murit și Anna, fiica lui Gregorius Kun, de 6 ani, iar aceasta era fiica lui Gregorius Kun și Catharina Varga, născută pe 23 septembrie 1815 (așa cum arată registrul de botezați). Probabil copiii acestei familii au murit ca urmare a aceleiași boli.

Au mai rămas așadar cele două Barbara Kun născute în 1819, respectiv în 1820. Barbara Kun, născută în 1819, fiica lui Nicolaus Kun și Elisabetha Sipos, s-a măritat pe 27 noiembrie 1837 cu Molnár Ferencz, la Mindszent, deci n-avea cum să fie Kun Barbara căsătorită la Pecica în 1836.

Rămâne așadar posibilitatea ca strămoașa mea Kun Barbara (Borbála) să se fi născut la Mindszent (azi Mátramindszent) pe 16 noiembrie 1820, având în vedere că nu am găsit nici o mențiune a decesului sau a căsătoriei sale la Mindszent. Bineînțeles, aceasta nu este o dovadă absolută, ci doar indirectă.

Kun Barbara (Borbála), fiica lui Kun Ioannes (János) și Kubortzik Elisabetha (Erzsébet), a avut mai mulți frați și surori, mai mult surori, fiind ultima născută dintr-un șir destul de lung: Rosa (născută pe 22 noiembrie 1801), Catharina (născută pe 12 octombrie 1804), Anna (24 iunie 1806), Elisabetha (29 iulie 1809), Apollonia (9 februarie 1812), Josephus (singurul băiat, născut pe 21 septembrie 1814) și din nou Elisabetha (născută pe 27 iunie 1817) - ceea ce conduce la presupunerea că prima Elisabetha ar fi decedat între timp. Cu tot cu Barbara (născută pe 16 noiembrie 1820), familia lui Ioannes Kun și Elisabetha Kubortzik (sau Kubortsik) a avut în total 8 copii, dintre care 7 fete și un singur băiat, născuți pe parcursul a 19 ani, între 1801 și 1820. Nu am găsit alți copii ai acestui cuplu născuți înainte de 1801 sau după 1820.

Acest fapt sugerează că cei doi, Ioannes Kun și Elisabetha Kubortzik, s-au căsătorit probabil în 1800 sau 1801, sau posibil cu puțin înainte de 1800. În registrul de căsătorii de la Dorogháza (care include și Mindszent) nu am găsit această căsătorie, deși am mers cu cercetarea până în 1793. Judecând după numele de familie din Mindszent, este aproape sigur că Ioannes (János) Kun este localnic, în schimb numele de Kubortzik nu este aproape deloc întâlnit, ceea ce sugerează că soția este originară din altă localitate. Foarte probabil căsătoria celor doi a avut loc în satul de origine al soției, deci mai trebuie cercetat.

Plecând de la presupunerea că această căsătorie ar fi avut loc în jurul anului 1800 și că mirii ar fi avut în jur de 18-20 de ani, cum era obiceiul în epocă, se poate presupune că nașterea lor poate fi datată cândva prin 1780, puțin înainte sau puțin după. În orice caz, la Dorogháza (inclusiv Mindszent) registrul de nașteri începe în 1788, deci nu e posibil să găsim nașterea lui Ioannes Kun.

Astfel, cercetarea genealogică privind familia Kun pare să se oprească, deocamdată, aici. Vom reveni dacă vor fi găsite noi informații cu privire la această familie. O posibilă continuare ar fi găsirea în registrele de la Pecica a unor informații privind alți membri ai familiei Kun, care să confirme (sau să infirme) legătura familiei Kun din Pecica cu cea din Mátramindszent. Deocamdată, nu am găsit prea multe informații despre alte persoane cu numele Kun din Pecica și dacă acestea au fost cumva (sau nu) înrudite cu strămoașa mea, Kun Barbara (Borbála). Totuși, ca observație generală și încă o dovadă, tot indirectă, se menționează chiar și în monografia orașului Pecica faptul că o parte din populația maghiară stabilită la Pecica a provenit din comitatul Heves, din care făcea parte și localitatea Mindszent (Mátramindszent) la începutul secolului al XIX-lea. Când anume a emigrat Kun Borbála și (probabil) o parte din familia ei la Pecica nu putem ști exact, dar probabil că acest lucru s-a întâmplat între 1824 și 1836. Ar trebui menționat că pe 19 ianuarie 1824, la Mindszent, Anna Kun, cea de-a treia fiică a cuplului Ioannes Kun și Elisabetha Kubortzik, în vârstă de 17 ani, s-a căsătorit cu Ioannes Sipos, în vârstă de 20 de ani. Este ultima mențiune pe care am găsit-o a celor doi, Ioannes Kun și Elisabetha Kubortzik, la Mindszent (Mátramindszent); în 1836, fiica lor cea mică, Barbara, se căsătorea la Pecica. Probabil mai trebuie căutat în acest interval, 1824-1836, pentru a găsi și alte dovezi sau, dimpotrivă, elemente care să infirme această ipoteză.

Genealogia familiei Kovács / Covaci din Pecica (județul Arad)

Am avut unele rețineri în a scrie această pagină de blog, pentru că titlul este exagerat în două direcții: în primul rând nu am nici cea mai mică informație despre genealogia familiei Kovács (sau Covaci) și, totodată, nu sunt deloc sigur că această familie se înrudește în vreun fel cu familia mea. Pentru prima parte, scuza este aceeași ca și pentru alte secțiuni ale acestui blog: chiar dacă nu am nici un fel de informații în acest moment, există dorința de a creiona, în viitor, o astfel de genealogie a familiei Kovács, mai ales dacă se dovedește că, într-adevăr, am fi rude. Și dacă nu este vorba despre o familie Kovács, oricum această pagină de blog trebuie să existe pentru una din liniile mele genealogice despre care, deocamdată, nu am aproape nici un fel de informații.

Partea a doua se bazează mai mult pe o presupunere și o informație primită dintr-o singură sursă, pe cale orală. Mai exact, așa cum am precizat în pagina de blog dedicată familiei Hurait (a se vedea aici), tanti Manczi, o prietenă bună de-a bunicii, mi-a spus odată că pe bunicul bunicii mele l-ar fi chemat Kovács (sau Covaci, se pronunță la fel).

Situația a fost descrisă și în blogul dedicat familiei Hurait, voi relua aici doar câteva idei esențiale. Bunica bunicii mele, Petrovics Juliánna Ilona, s-a născut la Pecica Română (astăzi parte din orașul Pecica) la 8 ianuarie 1877, într-o familie mixtă și săracă. Tatăl ei, Petrovics Balázs (sau Vazul), era de fapt de origine sârbă, fiind ortodox, cu numele originar (nemaghiarizat) Petrović Vasile. Mama ei era maghiară, romano-catolică, și avea numele de fată Kömives Mária (căsătorită Petrovics). Ambii erau din Pecica. Petrovics Juliánna Ilona a avut mulți frați și surori, ea fiind printre ultimii veniți pe lume într-o familie numeroasă. Toți copiii au fost botezați la biserica romano-catolică din Pecica Maghiară, dar ei au continuat să locuiască în Pecica Română, alături de comunitatea ortodoxă (română și sârbă). Tatăl, Petrovics Balázs, avea peste 50 de ani când Petrovics Juliánna Ilona s-a născut, și a murit când ea avea o vârstă fragedă.

În anul 1897, când avea 20 de ani, Petrovics Juliánna Ilona a avut o aventură amoroasă. Nu se știe precis cu cine. În familia noastră, secretul a fost mereu păstrat, deși, probabil, bunica mea și surorile ei știau despre ce (cine) era vorba, dar situația a fost foarte delicată și rușinoasă pentru toată familia. Așa că, pur și simplu, acest subiect nu avea voie să existe. De aceea practic pot să spun că am avut noroc că am aflat de la tanti Manczi această informație, că pe iubitul stră-străbunicii mele l-ar fi chemat Kovács (Covaci). Bunica mea, care era de față, nu a contestat sau protestat față de ce a spus tanti Manczi, așa că am un motiv în plus să cred că această informație ar fi adevărată. Din păcate, nici bunica mea, nici tanti Manczi nu mai sunt în viață ca să mai pot întreba ceva.

Pe de altă parte, există o altă ”poveste”, să-i spunem oficială, în cadrul familiei noastre, pe care am auzit-o repetată de atâtea ori, încât am ajuns să cred că ar putea fi și aceasta, măcar parțial, adevărată. Se spune că acest iubit (fără nume în povestea ”oficială”) ar fi fost ucis de taurul comunal (bica) pe care l-ar fi avut în grijă și care a scăpat la un moment dat de sub control. Întâmplarea s-ar fi petrecut la Vinga sau în apropiere (la Orțișoara sau la Mailat). Cumva, povestea se leagă și de faptul că stră-străbunica mea, Petrovics Juliánna Ilona, ar fi avut o soră mai mare (sau mai multe) stabilite acolo, fapt care pare să fie adevărat, bunica mea povestind deseori despre neamurile pe care le-am avea la Vinga sau la Orțișoara din partea bunicii ei. Oricum, revenind la ideea de bază, aceasta este că de fapt iubitul ei (acest presupus Kovács) ar fi avut de fapt cele mai nobile intenții în ceea ce o privește pe stră-străbunica mea, și deci ar fi vrut să se căsătorească cu ea, doar că nu a mai apucat. Dacă povestea este reală, atunci decesul său poate fi datat cu aproximație în anul 1897, probabil vara, sau oricum, după martie sau aprilie.

Și asta pentru că el ar fi trebuit să fie evident în viață atunci când a fost conceput copilul, și anume străbunicul meu, József (Iosif). Străbunicul meu s-a născut pe data de 6 ianuarie 1898 în casa în care locuia mama sa, Petrovics Juliánna Ilona, în Pecica Română la numărul 1263. Nașterea a fost anunțată la Oficiul Stării Civile de bunica noului născut, văduva Petrovics Mária (născută Kömives). În dreptul tatălui copilului este trasă o linie. În consecință, copilul a primit numele de familie al mamei, Petrovics. Astfel, străbunicul meu a avut în primii ani din viață numele Petrovics József. 

De la prenumele străbunicului meu, József (Iosif), am făcut presupunerea că și prenumele tatălui său biologic ar fi tot József. Este, desigur, o simplă speculație, dar tot e mai mult decât nimic; ea se bazează pe ipoteza cam romantică, ce-i drept, că mama și-ar fi dorit ca fiul să moștenească de la tatăl său măcar prenumele, dacă numele de familie nu s-a putut. Bineînțeles, la fel de bine putea să fie și invers, și ca mama să nu-și mai dorească să audă vreodată de numele acelui iubit care a abandonat-o. 

Chiar și așa, a căuta un anume Kovács József în Pecica la sfârșitul secolului al 19-lea pare să fie destul de dificil, având în vedere că atât numele cât și prenumele erau destul de obișnuite. Și în plus, chiar dacă aș găsi pe câțiva, sau chiar doar pe unul singur, ce garanții ar putea să existe că acesta este chiar cel căutat? Poate că, dacă s-ar confirma și povestea ”oficială”, și aș găsi un astfel de Kovács decedat la Vinga sau Orțișoara în anul 1897, atunci poate că s-ar putea confirma, având în vedere toate informațiile, că acesta ar fi fost într-adevăr tatăl biologic al străbunicului meu.

Oricum, viața a mers înainte. Stră-străbunica mea, necăsătorită și cu un copil mic de crescut, a avut probabil o viață destul de grea. Cu siguranță, faptul că ea s-a căsătorit în cele din urmă a fost un lucru benefic, din toate punctele de vedere. Astfel, și copilul a putut să aibă un tată, fie el și vitreg. Astfel, la mai bine de 6 ani de la nașterea copilului, pe 16 mai 1904, Petrovics Juliánna Ilona, în vârstă deja de 27 de ani, s-a căsătorit cu Hurait György, cu 3 ani mai tânăr decât ea, fiind născut pe 22 august 1880, la Pecica Română, romano-catolic de origine slovacă, fiul lui Hurait Mihály (decedat la momentul respectiv) și Hurait Mária, născută (cu numele de fată) Iuricza. Cei doi miri apar ca locuind în Pecica Română, la casa cu numărul 244, probabil casa mirelui. Ceea ce știu 100% sigur este că Hurait György NU este tatăl biologic al străbunicului meu, și de fapt cei doi nici nu au mai avut copii. Este posibil ca Hurait György să nici nu fi putut avea copii; la fel, se poate specula că poate stră-străbunica mea nu mai putea avea copii. Cert este că străbunicul meu nu a avut frați (vitregi).

Probabil că la momentul căsătoriei era de la sine înțeles că tatăl vitreg, Hurait György, îl va adopta pe străbunicul meu, care avea doar 6 ani atunci. Sau poate că, dimpotrivă, adopția a fost încurajată și de faptul că cei doi nu au putut avea copii. Oricum ar fi fost, au trecut câțiva ani, și abia pe 1 mai 1909, așa cum apare explicat într-o notă adițională pe foaia de naștere a străbunicului meu, care avea deja 11 ani și putea înțelege mai bine situația, acesta a fost adoptat oficial de Hurait György, și astfel numele a fost oficial schimbat din Petrovics József în Hurait József, nume cu care avea să fie de altfel cunoscut în comunitatea pecicană și pe care avea să-l transmită mai departe fiicelor lui, inclusiv bunicii mele, mama tatălui meu. Numele de Hurait nu s-a transmis însă și mai departe, deoarece Hurait József nu a avut fii, ci doar fiice, care au preluat numele de familie al soțului. Este interesant de remarcat că atât bunica mea, cât și surorile ei și familiile lor, au păstrat relații bune de ”rudenie” cu toți membrii familiei Hurait din Pecica, cu toate că nu erau cu adevărat rude de sânge, după cum bine știa toată lumea. Iar acum în cimitirul din Pecica odihnesc trei Hurait Ilona una lângă alta: soția lui Hurait György (născută Petrovics), bunica bunicii mele; soția lui Hurait József (născută Bajczura), mama bunicii mele; și sora mai mare a bunicii mele, Hurait Ilona, căsătorită Ordodi.

În schimb, peste amintirile privind tatăl biologic al străbunicului meu s-a așternut un văl al uitării, care va fi greu de înlăturat. Această postare este un prim pas în această direcție, dar va fi greu să se mai poată face încă un pas sau mai mulți. Noile tehnici și tehnologii în domeniul geneticii ar putea fi de ajutor, cine știe. Menționez că este singurul din cei 16 stră-străbunici ai mei al cărui nume nu îl cunosc cu certitudine și s-ar putea ca totul să rămână la acest nivel, de speculație.

Genealogia familiei Kuczka din Krivé (Slovacia) și Pecica (România)

Ca și în cazul altor ”genealogii” de pe acest blog, deocamdată această postare are rol de inițiere, de prezentare a rezultatelor cercetărilor de până acum, și nicidecum nu reprezintă o genealogie completă. 

În plus, pentru familia Kuczka datele sunt extrem de firave, cu toate că știam că această familie este înrudită cu noi încă din copilărie. Bunica mea, Hurait Iolanda, a aflat la un bal la Pecica sau la Arad, spre sfârșitul anilor 1940, când dansa voioasă cu unul din membrii familiei Kuczka, că ei ar fi de fapt neamuri. Probabil s-a interesat și mai departe, astfel că ipoteza aceasta a devenit certitudine, și bunica mea mi-a spus (mult mai târziu) că toți cei din familia Kuczka sunt rudele noastre. Nu era foarte clar ce fel de rude, dar bănuiala era că bunica ei din partea mamei ar fi avut numele de Kuczka, înainte de a se mărita cu bunicul ei, Bajczura Gheorghe. 

Între timp, cercetările efectuate de mine la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) din Arad au infirmat această ipoteză, aflând că pe bunica bunicii mele, din partea mamei sale, o chema de fapt Pavlik Anna înainte de căsătorie. Totuși, bunica mea nu se înșelase foarte mult, și astfel am găsit un membru al familiei Kuczka cu o generație mai în urmă: Kuczka Anna era de fapt străbunica bunicii mele, deci mama lui Bajczura Gheorghe, și soția lui Bajczura Ioan (Janko sau János / Ianoș), întemeietorul familiei Bajczura pe meleagurile arădene (despre familia Bajczura am scris aici).

Kuczka Anna este așadar strămoșul meu direct, dar, din păcate, datele despre ea sunt relativ puține, deocamdată. S-a căsătorit cu Bajczura Ioan în data de 9 noiembrie 1861 la biserica greco-catolică din Nădlac, aflat pe vremea aceea în comitatul Cenad (SJAN Arad, OPGC Nădlac, matricula căsătoriților, nr. 53/1861). Același registru apare în duplicat și la Arhivele din Budapesta, unde numele de familiei al soției este notat greșit, Maczko Anna în loc de Kuczka Anna, fapt care m-a indus în eroare o perioadă de vreme. La momentul respectiv, așa cum am notat și în postarea dedicată familiei Bajczura, soțul (Bajczura Ioan) avea 21 de ani, fiind originar din Matovița (Matovce, comitatul Sáros), iar soția (Kuczka Anna) avea 19 ani, fiind originară din Krivé (comitatul Sáros), conform datelor din registru. Tot conform celor scrise de preotul greco-catolic, cei doi erau locuitori din Nădlac, ceea ce este puțin suspect, pentru că membri ai ambelor familii apar la Pecica, iar cei doi vor întemeia un cămin și vor avea împreună copii născuți, cu toții, la Pecica. Este posibil ca cei doi miri, de religie greco-catolică, să fi dorit să se căsătorească la o biserică greco-catolică, iar la Pecica nu exista (încă), astfel că au optat pentru cea din Nădlac, unde, pe deasupra, exista și o comunitate slovacă importantă. Preotul nu-i știa, probabil, și, cum la Nădlac emigraseră recent un număr important de greco-catolici, a presupus că și ei sunt dintre aceștia. Este doar o ipoteză. La fel de bine e posibil ca preotul să nu-și dorească să-și complice existența și să fi notat, în cazul tuturor celor căsătoriți acolo, ca fiind locuitori din Nădlac. Căsătoria s-a făcut ”cu dispensațiune de la comitat”. Nu este clar pentru ce anume era nevoie de această dispensă; când am scris postarea cu privire la familia Bajczura speculasem că ea ar fi fost necesară în lipsa părinților mirilor, care erau cu toții decedați deja. De asemenea, nu este clar de la care comitat provenea dispensa: de la comitatul Cenad, unde avea loc căsătoria? De la comitatul Arad, unde erau probabil stabiliți, la Pecica?

Despre copiii și ceilalți urmași ai cuplului Bajczura Ioan - Kuczka Anna am scris, în detaliu, în postarea dedicată familiei Bajczura. Aici doresc să punctez că prenumele Anna a mai apărut, la nașterea unora dintre copii, și sub forma Ana sau Ancia, fiind, desigur, vorba despre aceeași persoană.

Kuczka Anna era încă în viață în 14 iunie 1906, când moare soțul ei, Bajczura Ioan, în vârstă de 66 de ani, conform registrului de stare civilă (sau 65 de ani, conform registrului parohial de decese de la OPOS Pecica). La momentul acela, deja toți copiii lor erau căsătoriți, în Pecica (Pecica Română / Veche), și se pare că unii locuiau chiar împreună cu părinții, în casa familiei Bajczura, care apare consemnată fie la numărul 1165 (în 1897), fie la numărul 1382 (în 1904 și 1906). E posibil să fie vorba despre aceeași casă, și să se fi schimbat doar numerotarea.

Kuczka Anna moare pe 27 decembrie 1915, la Pecica Română, adresa consemnată fiind de data aceasta la nr. 1464. Un alt aspect interesant este faptul că religia înregistrată de ofițerul stării civile la deces este cea ortodoxă, ceea ce sugerează că ea (alături de alți membri ai familiei) se integrase în comunitatea ortodoxă locală, probabil cea ortodoxă sârbă. Vârsta menționată este de 75 de ani, ceea ce ar sugera că s-a născut în 1840. Cu toate acestea, în acea perioadă era specifică aproximarea, uneori prin ”rotunjire”, a numărului de ani, mai ales la persoanele în vârstă. De aceea, considerăm mai credibilă vârsta consemnată la căsătorie, care ar sugera anul nașterii 1842, ceea ce înseamnă că la deces Kuczka Anna avea probabil 73 de ani și nu 75. Cauza morții a fost ”tüdövész”, respectiv o boală de plămâni, o problemă respiratorie, probabil, survenită în mod nefericit în timpul iernii și agravată de temperaturile scăzute din această perioadă. Din păcate, registrul de stare civilă nu prezintă și numele părinților decedatei, informație care ar fi fost esențială pentru cercetarea strămoșilor de pe această linie. Se menționează doar faptul că sunt decedați și că numele acestora nu sunt cunoscute. În registru semnează ”Szedlák Andrásné”, adică Bajczura Anna, fiica decedatei, căsătorită cu Szedlák András.

Cu toate că numele părinților Annei Kuczka nu este nicăieri pomenit, m-am hazardat la o cercetare genealogică, să-i spunem ”probabilistică”. Ipoteza de la care am pornit a fost aceea că datele de la căsătorie sunt cele corecte, și anume că, la acel moment, Kuczka Anna avea 19 ani și că era originară din Krivé (comitatul Sáros). Am ținut cont și de faptul că vârsta consemnată la deces ar indica un an de naștere diferit, ceea ce a lungit perioada de cercetare.

În acest sens, am accesat site-ul FamilySearch.org, unde există (microfilmate) registrele parohiale greco-catolice ale filiei Krivé, parohia Kružlov (azi în Slovacia), începând cu anul 1819 (registrul de nașteri). Prezența unui număr destul de mare de familii cu numele de Kuczka pare să confirme ipoteza că acesta este, într-adevăr, locul de origine al reprezentanților acestei familii de pe meleagurile arădene. Pe de altă parte, numele de Anna Kuczka apare destul de frecvent printre nou-născuți.

Cea mai bună candidată, pe care o luam în calcul cu destulă siguranță și când am publicat postarea despre familia Bajczura, este Anna Kuczka născută în data de 25 decembrie 1842, la Krivé. Părinții ei erau Elias Kuczka și Anna Soltész, din Krivé, iar nași au fost Basilius Hnat și Anna Soltész (alta decât mama). În acest caz, ea ar fi avut aproape 19 ani în momentul căsătoriei cu Ioan Bajczura, la Nădlac.

Ea era a doua fiică botezată cu numele Anna a familiei lui Elias Kuczka și Anna Soltész. Precedenta Anna Kuczka se născuse cu doi ani în urmă, la 27 decembrie 1840, dar a murit după doar trei zile, la 30 decembrie 1840.

Alte persoane născute la Krivé și botezate cu numele de Anna Kuczka se îndepărtează cu 2-3 ani față de vârsta de 19 ani menționată la căsătorie. Astfel, candidata cea mai apropiată ca vârstă ar fi o anume Anna Kuczka, născută la 26 noiembrie 1844, fiica lui Kuczka Mihály și Bilyik Susanna. Ea n-ar fi avut nici măcar 17 ani la căsătorie, ceea ce pare puțin probabil. Dintre cele mai mari ca vârstă, există o Anna Kuczka născută în 18 septembrie 1839, fiica lui Basilius Kuczka și Susanna Daneczko, având și o soră geamănă, Susanna, născută în aceeași zi. Ea ar fi avut 22 de ani la căsătorie, cu 3 ani mai mult decât vârsta declarată, de 19 ani. Deși de multe ori vârsta mirilor era greșită în registrele parohiale, considerăm că eroarea ar fi prea mare în acest caz. Deși nu este confirmată 100%, ipoteza cea mai probabilă rămâne aceea că străbunica bunicii mele, Anna Kuczka, s-a născut la 25 decembrie 1842 la Krivé și este fiica lui Elias Kuczka și Anna Soltész. Ea pare să fie ultimul copil al acestui cuplu.

Cercetările asupra familiei formate din Elias Kuczka și Anna Soltész au dus la unele rezultate interesante. Întrucât vârsta părinților nu este menționată la niciuna dintre nașteri, singura variantă de a determina (indirect) data sau măcar anul nașterii a fost aceea de a calcula în funcție de vârsta consemnată la deces. 

Astfel, Elias Kuczka, singurul cu acest nume din Krivé, a decedat la 25 ianuarie 1845, la Krivé. Conform registrului de decese, avea 48 de ani, cauza decesului fiind ”febrily calidus”, posibil o stare febrilă prelungită, deosebit de gravă, pentru care nu exista pe atunci nici diagnostic, nici medicamente. Dacă avea într-adevăr 48 de ani, atunci anul probabil al nașterii este 1796 sau ianuarie 1797. Nu sunt menționați nici părinții, și cum registrele de nașteri de la Krivé sunt disponibile abia din 1819, sunt șanse slabe să mai putem urmări firul genealogic al familiei Kuczka înainte de nașterea lui Elias Kuczka.

Elias Kuczka s-a căsătorit cândva între 1815 și 1820 cu Maria Daneczko, cu care a avut mai mulți copii. Întrucât registrul de căsătorii de la Krivé este disponibil doar din 1825, această cununie nu apare. Totodată, deoarece registrul de nașteri de la Krivé exista doar din 1819, este posibil ca primul sau primii copii ai acestui cuplu să nu fie consemnați. Cei consemnați sunt următorii cinci (toate fete): Anna Kuczka, născută la 3 aprilie 1821 (posibil să fi murit la puțin timp după naștere, dovadă că următorul copil vine foarte repede, și a mai existat un copil botezat cu același nume); Maria Kuczka, născută la 18 martie 1822; Susana Kuczka, născută la 18 ianuarie 1824; Anna Kuczka, născută la 21 iunie 1826, și decedată (probabil) la 10 august 1831; și Paraschevia Kuczka, născută la 25 octombrie 1829.

Pe 17 noiembrie 1829 este consemnat decesul Mariei Kuczka, ”conjux”, deci soție a cuiva, probabil soția lui Elias Kuczka, născută Daneczko. Avea doar 33 de ani, deci anul probabil al nașterii este 1796, la fel ca și în cazul lui Elias Kuczka, ceea ce întărește probabilitatea ca ea să fi fost soția lui Elias Kuczka. Cauza morții a fost ”tumor”, care s-ar traduce ușor prin tumoare, dar care pe vremea aceea putea însemna aproape orice. Dacă într-adevăr este vorba de soția lui Elias Kuczka, asta ar însemna că a murit la doar trei săptămâni de la nașterea ultimului copil, Paraschevia Kuczka, iar decesul ar putea avea legătură cu nașterea.

O dovadă indirectă a faptului că decedata era soția lui Elias Kuczka este faptul că acesta se... recăsătorește. Nu știm exact cât de legal, dar cert este că în timpul anului 1830 el era deja împreună cu Anna Soltész. Căsătoria dintre cei doi nu este nicăieri menționată în registrul de căsătorii de la Krivé (și n-am găsit nici altundeva), dar copiii lor nu apar ca fiind ”ilegitimi”, deci din punctul de vedere al preotului din sat totul era în regulă. Cel mai probabil, a uitat să consemneze căsătoria celor doi în registru. Elias Kuczka și Anna Soltész au avut cel puțin șase copii:

- Basilius Kuczka, născut în 16 ianuarie 1831, decedat la 28 iulie 1831;

- Petrus Kuczka, născut în 21 iulie 1832;

- Melania Kuczka, născută în 12 ianuarie 1834, decedată la 26 iulie 1835;

- Lucia Kuczka, născută în 17 ianuarie 1836;

- Anna Kuczka, născută în 27 decembrie 1840, decedată în 30 decembrie 1840;

- Anna Kuczka, născută pe 25 decembrie 1842, prezumtiva strămoașă a familiei mele.

Între nașterea Luciei din ianuarie 1836 și cea a Annei din decembrie 1840 este o pauză ”suspectă” de aproape 5 ani, interval în care s-ar mai fi putut naște un copil sau chiar doi, care, dacă este adevărat, n-au fost consemnați în registrul de nașteri (botezați). Este posibil ca unul sau doi copii să se fi născut și după decembrie 1842, până în 1845, când moare Elias Kuczka.

Începând cu luna ianuarie a anului 1845, tot greul familiei a fost dus de Anna Kuczka (născută Soltész), care, pe lângă cei (minim) trei copii ai săi care supraviețuiseră (Petrus, Lucia și Anna), trebuia probabil să aibă grijă și de fiicele vitrege, din prima căsătorie a lui Elias Kuczka, unele ajunse deja la o vârstă când se puteau căsători.

Această situație nu a durat însă foarte mult. Decesul Annei Kuczka (probabil văduva lui Elias Kuczka, după cum se poate deduce) este consemnat în registru în data de 16 septembrie 1847, vârsta înregistrată a acesteia fiind de (doar) 40 de ani, ceea ce ar presupune că s-a născut prin anul 1807, deci ar fi fost cu aproximativ 10 ani mai mică decât Elias Kuczka, soțul său, o situație mai neobișnuită, dar nu imposibilă. Cauza morții a fost ”forróság”, ceea ce, în limba maghiară, ar însemna ”febră”, ”temperatură înaltă”, deci o cauză asemănătoare cu cea a soțului.

Dacă într-adevăr Anna Kuczka decedată în septembrie 1847 este aceeași cu Anna Soltész, văduva lui Elias Kuczka, atunci copiii au rămas orfani și probabil au fost nevoiți să se descurce singuri, cu ajutorul rudelor mai apropiate. Situația cea mai dificilă era poate cea a Annei Kuczka, mezina familiei, care rămăsese orfană de tată la 2 ani și orfană de mamă la mai puțin de 5 ani.

La momentul respectiv, în Krivé și în satul învecinat Bogliarka existau mai multe familii Kuczka, aproape sigur înrudite între ele.

Dintre acestea, menționăm câteva:

- Ioannes (Janko) Kuczka și Maria Lazor, din Krivé, cu copiii Anna (născută în 10.04.1820), Nicolaus (n. 16.12.1821), Lucas (n. 13.10.1824);

- Theodorus Kuczka și Maria Mochneczky, din Bogliarka, cu copiii Michael (n. 20.11.1820), Susanna (n. 05.06.1823), Georgius (n. 14.04.1825), Catharina (n. 29.11.1829), Jacobus (n. 16.09.1832);

- Michael Kuczka și Maria Jedorcsin, din Krivé, cu copiii Michael (n. 18.02.1823), Susanna (n. 05.10.1824), Georgius (n. 29.02.1828), Anastasia (n. 03.01.1830, decedată pe 25.03.1830), Ioannes (n. 18.01.1831, decedat la 15.12.1835);

- Basilius Kuczka și Susanna Daneczko, din Krivé, cu copiii Basilius (n. 02.01.1827), Sophia (n. 17.05.1829, d. 29.07.1831), Maria (n. 29.11.1831), din nou Maria (n. 20.04.1834), din nou Basilius (n. 24.04.1837), surorile gemene Anna și Susanna (născute pe 18.09.1839);

- Ioannes Kuczka (fiul lui Matthias și Eva Kuczka), căsătorit cu Maria Lukatsko în 1833, din Krivé, cu copiii Maria (n. 04.08.1835), Lucas (n. 09.10.1837);

- Ioannes Kuczka (fiul lui Ioannes Kuczka și Maria Lazor), căsătorit cu Susanna Schutyak în 1834, din Krivé, cu copiii Anna (n. 12.03.1837), Michael (n. 24.11.1841), Susanna (n. 12.11.1843);

- Michael Kuczka și Susanna Bily(k), din Bogliarka, cu copiii Theresia (n. 16.10.1842), Anna (n. 26.11.1844);

- Vazul Kuczka și Zsuzsi Jurics, din Krivé, cu copilul András (n. 18.08.1844). Aceste nume maghiarizate se explică prin faptul că, începând cu anul 1844, registrele parohiale greco-catolice din parohia Kružlov (cu filiile Krivé și Bogliarka) au început să fie scrise în limba maghiară, în loc de latină.

În ceea ce privește nașterile, nu am cercetat mai departe de anul 1847, considerând că Anna Kuczka, căsătorită în noiembrie 1861, nu putea avea mai puțin de 14 ani la data căsătoriei.

Se observă un număr relativ mare de familii cu numele Kuczka în Krivé, sat destul de mic, și asta enumerând doar familiile unde soțul purta numele de Kuczka, transmițându-l astfel mai departe. Numărul mare de copii din perioada 1820-1845 ar fi trebuit să multiplice și mai mult numărul de familii cu numele de Kuczka în deceniile următoare. În plus, la o privire mai atentă, se poate constata că este posibil ca nu toate nașterile (botezurile) să fie trecute în registre, totul depinzând de meticulozitatea preotului.

Cu toate acestea, verificând datele recensământului din 1869 (disponibil tot pe FamilySearch.org) din satul Krivé, constatăm că la momentul respectiv mai exista o singură familie Kuczka în sat, la casa cu numărul 32, unde locuia Kuczka Ioan (născut în 1808), alături de soția Kasčak Maria (născută în 1818) și copiii (sau nepoții?) Ioan (n. 1842), Petrus (n. 1852), Anna (n. 1859), Susanna (n. 1861) și Andreas (n. 1865). Alte două persoane de sex feminin cu numele de Kuczka mai sunt menționate în tot satul: Maria Kuczka (n. 1837), căsătorită cu Nicolaus Steranka (n. 1834), și care locuiau alături de copiii lor (cu numele de Steranka) la casa cu numărul 27, și Susanna Kuczka (n. 1828), căsătorită cu Panthelemon Sproch (n. 1814), și care locuiau împreună cu alții la casa cu numărul 35. În ceea ce privește anii de naștere, cred că ar trebui să-i luăm în calcul cu o anumită doză de suspiciune, întrucât nu prea corespund cu ceea ce găsim prin registrele de nașteri (botezuri).

Unde au dispărut toți ceilalți? Ipoteza cea mai probabilă, și mai credibilă, în lumina a ceea ce știm până acum, este emigrația. O parte din familiile din Krivé, inclusiv majoritatea celor care aparțineau de familia Kuczka, au emigrat în Câmpia Aradului. Când anume s-a produs această emigrație e mai greu de precizat. În orice caz, după anul 1847, când a decedat Anna Soltész, căsătorită Kuczka. Anii revoluției de la 1848-1849 ar fi putut reprezenta un bun prilej de a emigra spre o altă parte a Imperiului Habsburgic, unde existau condiții mai bune de viață. Este totodată posibil ca emigrația să fi avut loc în anii 1850, probabil în prima parte a lor. Cert este că la Pecica (județul Arad) primele persoane cu numele de Kuczka apar deja în registre în anii 1850. De exemplu, la 29 iunie 1853, în Registrul Oficiului Parohial Romano-Catolic (OPRC) din Pecica Maghiară se înregistrează decesul lui Kuczka András, în vârstă de 1 an, fiul lui Kuczka János și al Annei Galya. Peste câțiva ani buni, pe 25 august 1861, același registru consemnează decesul lui Kuczka Mária, în vârstă de 2 ani și jumătate, fiica lui Kuczka András și Galya Anna. Observăm că prenumele tatălui este schimbat, probabil o neatenție a preotului, fie la prima consemnare, fie la cea de-a doua. De asemenea, este demn de remarcat că membrii familiei Kuczka au apelat la preoții romano-catolici (în lipsa celor greco-catolici) doar în cazul deceselor unor copii, evenimente tragice, greu de anticipat. Botezurile nu sunt consemnate în registrele romano-catolice.

Și alți ruteni și slovaci din comitatul Sáros și din alte comitate din Slovacia de azi emigraseră înainte spre Nădlac, Pereg și alte areale apropiate, astfel că noii veniți s-au putut integra cu mai multă ușurință. Putem astfel presupune că Anna Kuczka, strămoașa familiei noastre, a emigrat dinspre Krivé spre Pecica (sau o altă localitate din Câmpia Aradului) în copilărie sau în adolescență, cel mai probabil între 1848 și 1853, împreună cu alți membri ai familiei, cu care a ținut în continuare legătura. De asemenea, odată ajunsă pe meleagurile arădene, în mod firesc ea a aparținut unui grup mai mare de emigranți veniți dinspre comitatul Sáros, din care făcea parte și viitorul ei soț, Ioan Bajczura.

După 1861, când s-a căsătorit cu Ioan Bajczura, Anna Kuczka s-a stabilit cu siguranță la Pecica, acolo unde avea să se nască toți copiii acestui cuplu. Aproape cu o jumătate de secol mai târziu, legătura dintre Anna Kuczka și alți membri ai familiei sale era încă puternică. Un membru al familiei Kuczka, András, a fost naș la căsătoria lui Petru Bajczura (fiul lui Bajczura Ioan și al Annei Kuczka) cu Anna Motrics pe 31 august 1897, precum și la căsătoria Annei Bajczura (fiica lui Bajczura Ioan și a Annei Kuczka) cu Szedlak András József, pe 27 august 1904. Vârsta declarată a lui Kuczka András era de 50 de ani în 1897 și de 58 de ani în 1904, ceea ce sugerează o dată a nașterii din 1846 sau 1847, relativ apropiată cu cea a Annei Kuczka, care participa la aceste nunți în calitate de mamă a mirelui sau a miresei. Cei doi erau aproape sigur rude.

Membrii familiei Kuczka apar destul de rar în registrele parohiale de la Pecica, deoarece ei erau greco-catolici, așa cum am mai subliniat, iar la Pecica nu exista, în secolul al 19-lea, o biserică greco-catolică. Astfel, ei erau nevoiți să apeleze la parohiile greco-catolice din localitățile învecinate (Semlac, Nădlac) sau, în caz de absolută necesitate, la parohiile existente în Pecica, cea romano-catolică (maghiară) sau cea ortodoxă (sârbă sau română, separate din anii 1870). Abia din 1895, când se introduc registrele civile, membrii familiei Kuczka apar mai proeminent în acestea. 

Oricum, este destul de dificil de a reconstitui un arbore genealogic al acestor familii Kuczka din Pecica, și probabil și mai dificil să arătăm care ar fi legătura lor de rudenie cu singurul strămoș demonstrat al familiei noastre, Anna Kuczka. Cert este că și în prezent există mai multe familii Kuczka în Pecica, iar legătura lor de rudenie cu membrii familiei Bajczura era conștientizată încă la mijlocul secolului 20, când bunica mea a aflat de această înrudire.

Genealogia familiei Kömives din Pecica (județul Arad)

La fel ca și în cazul altor postări, titlul este mai mult o dorință, un proiect - care poate deveni realitate cândva, dar care acum este într-o stare incipientă. Despre familia Kömives nu am știut că face parte din lungul șir de familii de care au aparținut strămoșii mei decât în urma investigațiilor pe care le-am întreprins, începând cu anul 2008, la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Arad. Bunica mea, care încă trăia la momentul respectiv, și cu care am avut discuții încă din copilărie despre ”neamuri”, nu știa la rândul ei că am fi înrudiți în vreun fel cu această familie, deși este vorba chiar despre strămoșii ei, din linia maghiară și romano-catolică a familiei. Pe undeva este de înțeles: ultima persoană din familie care a purtat acest nume (doar ca fată), Kömives Mária, s-a născut în 1841 și a murit cândva în prima jumătate a secolului XX, după anul 1904, dar aproape sigur înainte ca bunica mea (născută în 1925) să fi apucat să o cunoască - și oricum, s-ar fi putut să o cunoască doar după numele primit în urma căsătoriei, Petrovics (Petrovici). Kömives Mária (căsătorită Petrovics) era străbunica bunicii mele; bunica mea nu-și aducea aminte să-și fi cunoscut vreun străbunic sau străbunică, și e oricum e probabil ca această străbunică să-și fi petrecut ultimii ani de viață în alt sat, în apropiere de Jimbolia (comitatul Torontal, pe atunci, azi în județul Timiș), unde domicilia în 1904, când avem ultima veste de la ea. În orice caz, relațiile par să fi încetat încă de pe atunci, deoarece nimeni dintre neamurile mele din Pecica nu au cunoștință că am fi înrudiți cumva cu vreuna din numeroasele familii Kömives care există în localitate.

Povestea începe însă mult mai de demult, încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea, când sunt colonizate numeroase familii de maghiari la Pecica. Despre contextul istoric al acelor vremuri am scris într-o postare anterioară, despre familia Kiss / Kis, o altă familie strămoșească, de altfel de pe aceeași linie cu familia Kömives. Conscripția din 1752 publicată de Gheorghe Ciuhandu (Românii din Câmpia Aradului, 1940) și republicată în Monografia Pecica, indică numele tuturor capilor de familie din localitate, inclusiv a celor noi veniți, coloniștii maghiari, care se alăturaseră recent populației române și sârbe existente anterior. Noua parohie romano-catolică a fost înființată încă din 1753, anul din care datează și primul registru parohial, pe care l-am studiat la SJAN - este vorba de Oficiul Parohial Romano-Catolic (OPRC) Rovine, registrul 6, care deține datele cu privire la botezuri, căsătorii și decese în perioada 1753-1779, fiind urmat de registrul 7, cu aceleași liste, pentru perioada 1779-1806. Numerotarea registrelor aparține angajaților de la SJAN - evident că, pentru preoții romano-catolici, acestea au fost primele registre. Limba în care se scria în aceste registre era latină - pentru mine, cel puțin, mult mai ușor de descifrat decât slavona și caracterele chirilice care caracterizau registrele ortodoxe din aceeași perioadă, acolo unde acestea existau.

Din 1766, numărul coloniștilor maghiari era deja suficient de mare pentru ca localitatea să se împartă în două localități distincte, cu administrații diferite - Pecica Veche, sau Pecica Română, sau Pecica Sârbă, pe de o parte, și noua localitate a coloniștilor - Pecica Maghiară, rebotezată în secolul XX Rovine. O împărțire ciudată, având în vedere că cele două localități erau despărțite de... o stradă. Această divizare a ținut cu puțin peste 200 de ani - în 1968, cu prilejul unei noi organizări-administrativ teritoriale a României, cele două localități au redevenit una singură, Pecica, iar astăzi doar cei mai în vârstă sau tinerii bine informați știu că mai demult au existat două Pecica.

Prima generație: sfârșitul secolului al XVIII-lea

În documentele de arhivă, persoanele din familia Kömives apar uneori și cu numele de Kőműves, mai apropiat de sensul original al numelui, care indica o meserie (kőműves înseamnă ”zidar” în limba maghiară). Cu toate acestea, numele de familie Kőműves a apărut tot mai rar, în vreme ce Kömives a câștigat teren, astfel încât la un moment dat toate persoanele au fost scrise doar Kömives, iar pentru simplificare vom folosi doar acest nume.
Niciun Kömives (sau Kőműves) nu apare în conscripția din 1752. De altfel, deși primul registru (6), din perioada 1753-1779, a fost doar parțial și superficial cercetat, nu am găsit nici un nume de Kömives până în anii 1770, ceea ce mă determină să cred că membrii acestei familii au ajuns în Pecica puțin mai târziu decât primii coloniști.

Astfel, prima mențiune a unei persoane cu numele de familie Kömives este abia în 29 septembrie 1772, când se naște Anna, fiica lui Stephanus Nagy și Elizabetha Kömives. De remarcat faptul că este vorba despre o persoană de sex feminin, așadar urmașii acestei familii au purtat numele Nagy.

Abia în 23 august 1777 se consemnează prima persoană de sex masculin, de fapt chiar două, noul născut Josephus și tatăl său, Ioannes Kömives, și mama sa, Clara Nagy. Să fie oare doar o întâmplare faptul că ambele cupluri aveau aceleași nume de familie?

În anii următori, numărul de familii Kömives este în creștere. Din păcate, nu am reușit să identificăm (deocamdată) căsătoriile, ceea ce ar fi oferit probabil mai multe informații despre miri. 

Unul dintre cuplurile des întâlnite în registrul de botezați era format din Johannes Kömives și Maria Novakovics. Aceștia au avut următorii copii: Johannes (născut pe 15 octombrie 1785), Matthias (născut pe 20 ianuarie 1788), Clara (născută pe 20 februarie 1791), Maria (născută pe 8 aprilie 1794), Stephanus (27 iulie 1797). Poate au fost și alții, registrul 7 nu a fost cercetat și pentru nașterile din anii 1779-1784, respectiv 1798-1806. 

Mai important pentru familia mea este cuplul format din Franciscus Kömives și Catharina Kiss, care sunt strămoșii mei direcți. Din păcate, cercetările făcute la capitolul ”căsătorii” în registrul 7 (OPRC Rovine, SJAN Arad) pentru perioada de după anul 1779 nu au dus la nici un rezultat. Nu știm, deocamdată, când s-au căsătorit cei doi, și dacă au făcut-o la Pecica sau în altă parte. Pentru prima variantă, o cercetare mai atentă a registrului 6 (pentru perioada 1753-1779) ar fi foarte utilă.

De asemenea, întrucât nașterile din perioada 1779-1784 nu au fost cercetate, nu știm precis dacă au avut copii în această perioadă. Este totuși posibil ca primul copil al celor doi să fie Franciscus Kömives (având deci același nume cu tatăl său), care s-a născut la Pecica Maghiară, pe 11 august 1788. Nași au fost Stephanus Szabo și Anna Bendő. De altfel, cei doi le-au întors favoarea nașilor, fiind ei înșiși nași când s-a născut Anna, fiica lui Stephanus Szabo și Anna Bendő, pe 21 martie 1790. Al doilea copil al cuplului Franciscus Kömives - Catharina Kiss a fost Stephanus Kömives, născut pe 22 mai 1791, tot la Pecica Maghiară, având aceeași pereche de nași ca și Franciscus. Probabil din neatenție, preotul paroh notează numele mamei ca fiind ”Anna” Kiss, în loc de Catharina. Astfel de greșeli erau însă frecvente pe atunci. 

Cel mai important copil, strict din perspectiva mea, a fost însă Josephus Kömives, născut pe 12 martie 1794, la Pecica Maghiară, fiul lui Franciscus Kömives și Catharina Kiss, nași fiind aceiași Stephanus Szabo și Anna Bendő (scrisă de data asta ca Benkő). Acesta este strămoșul meu direct.

Franciscus Kömives și Catharina Kiss au mai avut cel puțin un copil, Ioannes Kömives, născut pe 21 iulie 1796, tot la Pecica Maghiară. Este posibil să mai fi fost și alți copii, dar pentru identificarea acestora ar fi necesară o analiză atentă a registrului 7 la capitolul ”botezați” pentru anii 1779-1784 și 1798-1806, cum s-a mai menționat.

Câteva cuvinte despre ”întemeietorul”acestei familii, Franciscus Kömives. Faptul că nici un copil de-al său cu Catharina Kiss nu apare în registrele de botezați din anii 1785-1787, faptul că numele copilului născut pe 11 august 1788 este același cu cel al tatălui (Franciscus) și că ceilalți urmează la intervale mai mici de 3 ani sugerează că Franciscus este primul născut. Această ipoteză va putea fi validată după o cercetare atentă a registrului de botezați de dinainte de 1785.

Plecând de la o posibilă primă naștere în august 1788, putem să presupunem că cei doi s-au căsătorit nu cu mult timp în urmă, cel mai probabil în 1787. Însă o asemenea căsătorie nu este consemnată în registrul de căsătorii, cel puțin nu în perioada cercetată (1779-1788). În afară de cazul puțin probabil că această căsătorie ar fi putut avea loc anterior anului 1779, sau de cazul (și acesta greu de imaginat) că preotul ar fi uitat să treacă evenimentul în registru, singura ipoteză plauzibilă este că evenimentul a avut loc în altă parte, nu la Pecica. Unde anume? Este deocamdată greu de presupus, dar cea mai veridică ipoteză este aceea că evenimentul ar fi avut loc în localitatea de baștină a familiei Kömives. Nu știm de unde anume provine această familie, dar știm destul de sigur că nu sunt la origine pecicani: primul Kömives născut la Pecica, Josephus, avea drept dată a nașterii 23 august 1777. În ceea ce-l privește pe Franciscus Kömives, dacă primul său copil s-a născut în 1788, și el s-a căsătorit cel târziu în 1787, el ar fi trebuit să aibă cel puțin 17-18 ani la căsătorie, deci nașterea sa o putem data cu o oarecare probabilitate în deceniul anilor 1760, cel târziu în 1770. Or, după am arătat, nici un Kömives nu s-a mai născut la Pecica anterior anului 1777, de unde putem deduce că și el, și ceilalți Kömives menționați de documente, în mod plauzibil înrudiți între ei, proveneau dintr-o altă localitate, deocamdată necunoscută.

Situația este similară și pentru cuplul Johannes Kömives și Maria Novakovics. În octombrie 1785 s-a născut probabil primul lor copil, cu același nume cu al tatălui, Johannes, dar căsătoria dintre cei doi nu este consemnată de registru în perioada 1779-1785: fie este anterioară acestei perioade, fie evenimentul a avut loc altundeva. Cei doi, Johannes și Franciscus Kömives, par să fie din aceeași generație, Johannes fiind probabil mai mare - nu ar fi exclus să fie frați. Ambii au venit la Pecica Maghiară din altă parte și s-au căsătorit cu localnice - despre Catharina Kiss știm aproape sigur că este originară din Pecica, numele de Kiss (sau Kis) fiind extrem de des întâlnit în registrele parohiale romano-catolice din Pecica în perioada 1753-1779. 

Nu este clară relația celor doi, Franciscus și Johannes Kömives, cu acel Ioannes Kömives, căsătorit cu Clara Nagy, și tatăl lui Josephus, născut în 1777. Este posibil orice. De exemplu, ar putea fi generații diferite. Faptul că cuplul Ioannes Kömives - Clara Nagy apare în registre doar o singură dată, cu ocazia nașterii lui Josephus, în 1777, poate fi o lacună a cercetărilor din registrul 6 până în 1779, și a registrului 7 pentru perioada 1779-1784. Dar poate fi și rezultatul faptului că această familie s-a mutat, poate, la Pecica, abia la sfârșitul anilor 1770, când majoritatea celorlalți copii fuseseră născuți în altă parte. În acest caz, putem presupune că Josephus este ultimul dintr-un șir lung de copii, care i-ar fi putut include și pe Johannes (primul născut?) și Franciscus, născuți în anii 1760. Această ipoteză ar însemna că Ioannes este tatăl celor doi, Johannes și Franciscus Kömives.

O altă ipoteză este că Ioannes, căsătorit cu Clara Nagy, și Johannes, căsătorit cu Maria Novakovics, sunt una și aceeași persoană. În acest caz, el a avut unul sau mai mulți copii cu Clara Nagy la sfârșitul anilor 1770 și începutul anilor 1780 (să nu uităm că registrul de botezați nu a fost cercetat în perioada 1779-1784), și apoi, în urma unui eveniment nefericit, s-a recăsătorit cu Maria Novakovics, cu care a avut alți copii, în anii 1780 și 1790. Nu știm exact. La fel de bine este posibil ca între acești trei Kömives, de sex masculin, să nu existe nici o legătură de rudenie sau de alt fel.
La o cercetare sumară, exploratorie, pe site-ul FamilySearch.org, în colecția registrelor parohiale romano-catolice din Ungaria am găsit 3 Franciscus Kömives și 5 Joannes Kömives născuți în anii 1760 în opt așezări diferite din Ungaria. Cercetările ar trebui continuate, cu scopul de a găsi pe cât posibil căsătoriile acestor cupluri: Franciscus Kömives cu Catharina Kiss și Joannes Kömives cu Maria Novakovics, de preferință în același sat, caz în care coincidența ar fi prea mare ca să fie o simplă întâmplare.
Evident, putem presupune că toți acești Kömives erau maghiari, astfel că prenumele lor reale erau János (și nu Joannes), Ferenc (și nu Franciscus), József (și nu Josephus), István (și nu Stephanus), Katalin (și nu Catharina), Erzsébet (și nu Elisabeta), și așa mai departe, dar preoții preferau să latinizeze prenumele în scris.

 A doua generație: primul sfert al secolului al XIX-lea

Pentru perioada 1807-1821, am utilizat registrul numărul 8 al OPRC Rovine de la SJAN Arad, un registru dedicat doar botezurilor și căsătoriilor (decesele au fost înregistrate separat, în registrul 28). Deși cercetările mele nu au fost complete nici pentru această perioadă, am descoperit că, din cei nouă copii cu numele Kömives născuți între 1785 și 1797, cinci (adică mai mult de jumătate) s-au căsătorit între 1807 și 1812. Astfel, Franciscus Kömives, probabil primul născut al cuplului Franciscus Kömives - Catharina Kiss, s-a căsătorit pe 26 septembrie 1807 cu Anna Kelemen. Matthias Kömives, fiul lui Johannes Kömives și Maria Novakovics, născut în același an (1788), s-a căsătorit pe 10 noiembrie 1807 cu Elisabeta Czigleri. Sora mai mică a lui Matthias, Clara Kömives, s-a căsătorit pe 14 noiembrie 1808 cu Paulus Dorogi. Sora și mai mică, Maria Kömives, s-a căsătorit pe 19 noiembrie 1811 cu Josephus Bodi.
Dar din perspectivă strict genealogică și personală, cea mai importantă căsătorie a avut loc pe 7 august 1812, când s-au căsătorit strămoșii mei direcți, Josephus Kömives și Agnes Botka (a se vedea și genealogia familiei Botka), nași (martori) fiind Michael Rozsik și Michael Harszanyi. Nunta a fost oficiată de preotul paroh al bisericii romano-catolice din Pecica Maghiară, Nyéki Ines. Vârsta miresei (născută pe 11 decembrie 1791) a fost modificată, de la 20 ani la 17 ani, probabil pentru ca mirele de 18 ani să nu fie stânjenit de diferența de vârstă în favoarea miresei.
Anii următori n-au fost cercetați, dar putem deduce că au mai avut loc căsătorii, și ale celorlalți copii născuți în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea, având în vedere că am putut identifica, pe baza botezurilor din anii 1817-1820 următoarele cupluri: Stephanus Kömives și Anna Bendö, Stephanus Kömives și Rozalia Takáts, Joannes Kömives și Julianna Pátsi, Franciscus Kömives și Catharina Gulyás, Joannes Kömives și Elizabetha Halasy.
Toate aceste familii s-au bucurat de numeroși copii. Cercetarea botezurilor din perioada 1817-1820 a avut drept motivație găsirea strămoșului meu direct, Emericus (Imre) Kömives, născut la Pecica Maghiară pe 3 aprilie 1818, fiul lui Josephus Kömives și Agnes Botka, nași fiind Josephus Barfas și Juditha Hajas. Din păcate, în lipsa unor cercetări mai extinse din această perioadă, am reușit să identific doar o singură soră de-a sa, Anna Kömives, fiica acelorași Josephus Kömives și Agnes Botka, născută pe 17 iulie 1820, în dreptul căreia registrul consemnează printr-o notă ulterioară și data decesului: 18 decembrie 1897 (la Pecica Maghiară). Logica sugerează că Josephus Kömives și Agnes Botka ar mai fi putut să aibă, de la căsătoria din 1812 până la nașterea lui Emericus în 1818, încă vreo doi copii, și evident ar fi putut fi și alții, născuți după 1820. Până la o cercetare mai minuțioasă a registrelor, rămânem strict cu aceste informații.
De remarcat și creșterea exponențială a numărului de familii Kömives: dacă în anii 1790 erau doar două familii Kömives ”active”, la sfârșitul anilor 1810 erau cel puțin șapte familii Kömives cu copii, fără să punem la socoteală persoanele de sex feminin din familia Kömives care, prin căsătorie, și-au schimbat numele. Această creștere exponențială s-a menținut și în deceniile următoare, conducând la numărul foarte mare de membri ai acestei familii în Pecica.

A treia generație: al doilea sfert al secolului al XIX-lea

Din motive legate de timp, dar și de descoperirea elementelor genealogice mai importante, respectiv identificarea cu prioritate a strămoșilor direcți, cercetarea mea s-a desfășurat într-o primă fază în ”salturi”. Am verificat doar parțial registrele de botezați de la Pecica Maghiară, mai precis am ”sărit” peste registrul 9 al OPRC Rovine (SJAN Arad), care corespunde anilor 1822-1835, și am verificat mai mult nașterile din registrul următor, 10, care corespunde anilor 1835-1853. În paralel, am verificat și registrele de căsătorii (după 1822 registrele de botezați, căsătorii și decese s-au separat complet), mai exact registrul 22 al OPRC Rovine (SJAN Arad), care acoperă perioada 1822-1835, și registrul 23 (anii 1836-1862). De un foarte mare ajutor s-au dovedit indexurile alfabetice pentru botezați (doar din 1850), căsătoriți (din 1822) și decedați (din păcate doar din 1850). Pentru căsătoriile care au avut loc începând cu anul 1822, indexul alfabetic (registrul 26, OPRC Rovine) a salvat foarte mult timp, fiindcă am putut să mă concentrez doar pe familiile de interes (în cazul de față, Kömives), fără să mai fie nevoie să răsfoiesc pagină cu pagină matriculele de căsătorii, în speranța că, mai devreme sau mai târziu, voi da peste ceea ce caut.
Principalul eveniment al acestei perioade a fost căsătoria strămoșilor mei direcți, Kömives Emericus (Imre) și Kun Barbara (Borbála), care a avut loc la Pecica Maghiară în data de 16 noiembrie 1836. Mirele este trecut ca având vârsta de 19 ani (în realitate doar 18), iar mireasa, 17 ani, și se menționează că ambii sunt romano-catolici și că domiciliază în Pecica Maghiară. Nu sunt oferite alte detalii, de exemplu părinții mirilor, ci doar nașii (martorii): Mich. (probabil Michael / Mihály) Danik și Mich. Kocsik. Dacă în cazul mirelui suntem destul de siguri cine sunt părinții, în cazul miresei, toate cercetările de până acum în registrele de la Pecica nu au dat nici un rezultat, de unde și concluzia că aceasta nu este născută în Pecica. Vom reveni cu câteva detalii suplimentare când vom analiza genealogia familiei Kun.
Kömives Imre și Kun Borbála au avut mai mulți copii. Primul a fost Kömives Imre (același nume cu tatăl), născut în data de 13 septembrie 1838, nași fiind Suhajda István și Labos Mária. Al doilea copil a fost străbunica bunicii mele, Kömives Mária, despre care am scris la începutul acestui material. Ea s-a născut pe 5 septembrie 1841, fiind fiica lui Kömives Imre și Kun Borbála, ”földmives” (țărani) din Pecica Maghiară. Nașii au fost aceiași: Suhajda István și Labos Mária.
Cu siguranță, Kömives Imre și Kún Borbála au avut și alți copii, născuți în anii 1840. Din păcate nu am cercetat registrul de botezați după anul 1841. Indirect, din indexul alfabetic de decedați (OPRC Rovine, registrul 37, care corespunde cu perioada 1850-1878), există dovada a încă unui copil, Kömives Borbála, care a decedat la 4 august 1850, când avea un an și jumătate, deci ar fi fost născută în prima jumătate a anului 1849. Se precizează că părinții ei erau Kömives Imre și Kun Borbála. Între 1841 și 1849, cei doi ar mai fi putut să aibă doi sau trei copii. Nu credem că au avut copii și după 1850: nu apar în indexul alfabetic de botezați (OPRC Rovine, registrul 18, începând cu anul 1850). În indexul alfabetic de decese am găsit doar că Kun Borbála, văduva răposatului Kömives Imre, a murit pe 22 septembrie 1861, la vârsta de 42 de ani (cu amănunte voi reveni când voi discuta genealogia familiei Kun). Așadar, la momentul respectiv, Kömives Imre era la rândul său decedat. Faptul că nu l-am găsit în indexul alfabetic de decedați (care începe abia în 1850) sugerează că ar fi putut muri anterior acestui an; faptul că a avut o fiică în 1849 reduce această posibilitate aproape exclusiv la anul 1849, eventual și sfârșitul anului 1848. Mai există și posibilitatea ca autorul indexului alfabetic să fi omis să-l treacă, din neatenție - oricum, vor trebui cercetate cu atenție registrele de decedați din 1848-1849, și eventual cele ulterioare, dacă decesul nu e înregistrat acolo.
În ceea ce privește celelalte familii Kömives, din indexul alfabetic de căsătorii (OPRC Rovine, registrul 26) și din matriculele botezaților din perioada 1835-1839 și din anul 1841 (OPRC Rovine, registrul 10), rezultă existența unui număr deja mare de familii Kömives în anii 1830, în creștere semnificativă și în anii 1840. Până la o viitoare cercetare mai de anvergură, ne mulțumim să amintim aici doar în treacăt principalele familii având membri cu numele Kömives în această perioadă: Kömives Stephanus (István) și Móra Helena (Ilona) - cu mulți copii în anii 1830, Kömives József și Bella Mária - cu mulți copii în anii 1830-1840, Krizsa József și Kömives Rozál (căsătoriți în 1830), Kömives András și Kurunczi Mária (căsătoriți în 1831), Kömives József și Bocsány Anna (căsătoriți în 1833), Kömives József și Barta Judit (căsătoriți în 1838), Kömives Mihály și Bodor Erzsébet (căsătoriți în 1841), Kömives János și Barta Anna (căsătoriți în 1841), Haluska György și Kömives Katalin (căsătoriți în 1841), Botka Imre și Kömives Anna (căsătoriți în 1843), Kömives Mihály și Bella Erzsébet (căsătoriți în 1844), Kömives János și Labas Katalin (căsătoriți în 1845), Hajas János și Kömives Erzsébet (căsătoriți în 1848), Kömives Márton și Megyes Ilona (căsătoriți în 1848), Györi György și Kömives Ilona (căsătoriți în 1849), Kömives Pál și Mester Klára (căsătoriți în 1850). Observăm trecerea de la scrierea latinească a numelor (în special a prenumelor) la cea specifică limbii maghiare.

A patra generație: a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Din nou, din motive legate de timpul avut la dispoziție la SJAN Arad, am cercetat exclusiv soarta strămoșilor mei direcți, și am acordat mai puțină atenție rudelor colaterale ale acestora. Principalul eveniment al acestei perioade a fost căsătoria strămoșilor mei direcți, Petrovits Blasius (ulterior apare și ca Petrovics Balázs/Vazul sau Petrovici Vasile) și Kömives Mária, care a avut loc în data de 27 ianuarie 1858. Căsătoria a avut loc la biserica romano-catolică din Pecica Maghiară, deși mirele era ortodox, cel mai probabil sârb, din Pecica Română/Sârbă/Veche. Era un fapt mai puțin obișnuit ca doi tineri de confesiune diferită să se căsătorească, ceea ce presupune din start că relația dintre cei doi era foarte puternică, rezistând probabil presiunilor venite din mai multe părți. Mirele a fost nevoit să treacă la catolicism, sau, cel puțin, prin căsătoria la biserica romano-catolică, a consimțit implicit ca toți copiii săi să fie botezați ca romano-catolici.
Preotul Josephus Csikos a consemnat în dreptul datei de 27 ianuarie 1858: se căsătoresc ”Blasius Petrovits, plebeyus, Cosztac Petrovits et Cosza Naum coturnarii graeci non uniti ritus filium, 31 a., Ó-Pecska 800, (et) Maria Kömives, plebeya, Emerici Kömives, Barbara Kún plebeorum romano-cat. filia, 16 a., Magyar-Pecska”. Nașii au fost câte unul de fiecare confesiune: Josephus Kis, romano-catolic, și Paulus Sztoikovits, ortodox (”non uniti ritus”).
Dincolo de confesiunea diferită a mirilor, mai consemnăm un aspect neobișnuit: diferența totuși mare de vârstă dintre mire și mireasă. Petrovici Vasile se născuse pe 17 octombrie 1826 (stil vechi) la Pecica Română, deci avea într-adevăr 31 de ani la momentul respectiv. Mireasa, Kömives Mária, avea doar 16 ani și câteva luni.
Prin această căsătorie, ultimul strămoș direct al meu cu numele de Kömives și-a schimbat numele. Copiii au purtat numele de Petrovics (scris de obicei în acest mod în registrele romano-catolice).
Petrovici Vasile și Kömives Mária au avut mulți copii: Borbála (născută pe 3 decembrie 1858), Máte (11 septembrie 1860), Agnes (24 ianuarie 1866), Balázs (17 ianuarie 1867 - decedat pe 5 februarie 1867), Anna (26 ianuarie 1869 - decedată pe 19 noiembrie 1874), János (19 iulie 1871), Erzsébet (15 octombrie 1874), Juliánna (născută pe 8 ianuarie 1877) și Sándor (4 aprilie 1883). Pe aceștia nouă i-am găsit la o primă cercetare, interesat fiind în primul rând de nașterea strămoașei mele directe, Petrovics Juliánna Ilona, bunica bunicii mele, născută pe 8 ianuarie 1877 și mai târziu căsătorită Hurait. Întrucât toți copiii cuplului Petrovici Vasile - Kömives Mária au purtat numele de Petrovics, voi reveni cu detalii suplimentare când voi analiza genealogia familiei Petrovics. În ceea ce privește familia Hurait, am scris deja un studiu genealogic destul de amănunțit, care aduce situația până în momentul prezent.
Numărul de familii Kömives sau cu membri de sex feminin din această familie a continuat să crească în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Menționăm aici câteva din cuplurile căsătorite la biserica romano-catolică din Pecica Maghiară: Kömives István și Kovács Erzsébet (căsătoriți în 1851), Györi András și Kömives Mária (căsătoriți în 1853), Kömives János și Kecskes Erzsébet (căsătoriți în 1853), Kömives Mihály și Varga Terezia (căsătoriți în 1854), Kömives Pál și Sárkány Borbála (căsătoriți în 1856), Gáspár István și Kömives Judit (căsătoriți în 1860), Kömives Pál și Neveri Erzsébet (căsătoriți în 1864), Kömives András și Garso Klára (căsătoriți în 1864), Janik Mihály și Kömives Mária (căsătoriți în 1867), etc.
Nu este însă foarte sigur că familia Petrovics a ținut foarte mult legătura cu rudele miresei din familia Kömives, din Pecica Maghiară. Conform registrului de căsătorii, Petrovics Vasile și Kömives Mária au locuit în Pecica Veche/Sârbă/Română, la numărul 800 (la momentul căsătoriei), deci probabil la casa părintească a mirelui. Nu știm exact cât de bune au fost relațiile dintre familia mirelui și cea a miresei. În orice caz, după decesul mamei lui Kömives Mária, Kun Borbála (la 22 septembrie 1861), familia miresei se reducea în cel mai fericit caz la frați/surori, și nepoți de frate sau soră. Deși nu putem face decât unele presupuneri, se pare că nici relațiile familiei Petrovics cu alți membri ai comunității ortodoxe (sârbi și români) nu erau prea grozave.

În loc de concluzii

Știu de la bunica mea că strămoșii ei, din câte auzise, au trăit într-o sărăcie cruntă. În orice caz, situația era aparent suficient de gravă pentru ca cei născuți în această familie să aibă probleme în a-și găsi parteneri și a se căsători. Primul copil al cuplului Petrovics Vasile - Kömives Mária, Petrovics Borbála nu s-a căsătorit, dar a avut totuși un copil ”din flori”, Petrovics Mária (născută pe 3 ianuarie 1889, decedată pe 22 martie 1890). Cu siguranță o astfel de situație era una mai degrabă rușinoasă, cu atât mai mult într-o comunitate rurală preponderent tradițională. Singurul copil al familiei Petrovics despre care știm că s-a căsătorit ”la timp” este cel de-al doilea, Petrovics Máte, cu Fazekas Julianna.
În ceea ce o privește pe stră-străbunica mea, Petrovics Julianna Ilona, ea a ”pățit” la fel ca și sora ei mai mare, și pe 6 ianuarie 1898 l-a născut pe străbunicul meu, József, fără a fi fost legal căsătorită. Despre tatăl biologic al străbunicului meu am auzit o singură dată o poveste, de la o prietenă a bunicii mele, tanti Manci, care mi-a spus că pe acesta îl chema Kovács (sau Covaci), și cam asta este tot ce știu, plus presupunerea că l-ar fi putut chema József, pe ideea că numele copilului ar fi putut fi inspirat din cel al tatălui său. Bunica mea și surorile ei au păstrat un secret total asupra acestei chestiuni, pe care o considerau rușinoasă, chiar și la 100 de ani de când se întâmplase!
La nașterea străbunicului meu a asistat și bunica lui, Kömives Mária, al cărei nume este menționat în registrul de stare civilă (SJAN Arad, inventar 1243, poziția 2 - Pecica Română, nașteri 1898-1900, pagina 6). Ea este de altfel cea care a și anunțat nașterea la Primăria din Pecica Veche/Română. Este evident că, în lipsa unui tată, bunica a ajutat-o cel mai mult pe mamă în creșterea copilului. La acel moment, bunicul (Petrovics Vasile) era deja decedat, iar Kömives Mária apărea drept văduvă. Adresa noului născut, de religie romano-catolic, și în mod evident a mamei sale și probabil și a bunicii sale era Pecica Veche (Română) nr. 1263. Nu știm dacă această adresă era identică cu cea din urmă cu 40 de ani, de la căsătoria lui Petrovics Vasile cu Kömives Mária - atunci era indicat nr. 800, dar în acea epocă casele se mai renumerotau.
Ultima veste despre Kömives Mária o avem în 1904, la nunta fiicei sale Petrovics Julianna Ilona cu Hurait György. În data de 16 mai 1904, ea a fost probabil prezentă și a fost oricum menționată ca fiind în viață cu ocazia acestui fericit eveniment, prin care fiica sa, deși avea un copil, a reușit totuși să-și găsească un soț, care să-i fie alături până la sfârșitul vieții. Hurait György l-a adoptat astfel și pe străbunicul meu, care avea 6 ani în acel moment, iar ulterior (în 1909) i-a permis să-și schimbe numele din Petrovics József în Hurait József. Noua familie locuia în Pecica Veche/Română la numărul 244, probabil adresa mirelui care, deși romano-catolic la rândul său, locuia în partea românească a localității. Kömives Mária nu mai domicilia în acel moment la Pecica - adresa trecută în dreptul său era Margitházipuszta, Németczernya, comitatul Torontal.
Am identificat localitatea Németczernya ca fiind la 6 km sud-sud-vest de Jimbolia, dar actualmente este dincolo de graniță, în Serbia. În timpul secolului XX, s-a unit cu localitatea Srpska Crnja, iar în prezent numele oficial al localității este Srpska Crnja. Am identificat și Margitházipuszta pe a treia ridicare topografică militară, cu numele Margitháza (vezi aici), era o fermă sau un sălaș situat la sud de Srpska Crnja, la est de Nova Crnja (Magyarcsernye în acea perioadă) și la vest de Hetin (Tamásfalva), azi mai aproape de localitatea Vojvoda Stepa, care pe atunci era la rândul său doar un sălaș (Leona mjr pe hartă), aproape de cursul râului Bega Veche.
Nu știm cum a ajuns Kömives Mária acolo, tot ceea ce putem bănui este că probabil a fost primită de unul din copiii săi care s-a căsătorit acolo sau a ajuns acolo în vreun fel și avea o situație materială suficient de bună pentru a putea să aibă grijă și de ea. La momentul respectiv, Kömives Mária avea aproape 63 de ani. Nu știm cât timp a mai trăit. În indexul alfabetic al decedaților de religie romano-catolică de la Pecica (OPRC Rovine, registrele 37, 38 și 39, anii 1850-1940) nu am găsit-o, astfel că putem presupune că a murit la Margitházipuszta (Németcsernye / Srpska Crnja). Deocamdată nu am găsit o cale de a cerceta registrele de decedați de acolo, ulterioare anului 1904.
Kömives Mária (căsătorită Petrovics) este ultima reprezentantă a familiei Kömives de pe linia directă a strămoșilor mei. Actualele familii Kömives din Pecica ar putea fi rude îndepărtate cu familia mea, dar există prea multe lacune în datele existente pentru a stabili o legătură certă. Cercetările trebuie să continue pentru a face mai multă lumină în privința acestei familii.

Genealogia familiei Kiss / Kis din Pecica (județul Arad)

La fel ca și alte secțiuni ale acestui blog, titlul acestei postări exprimă mai degrabă o dorință decât o realitate - sunt încă la o foarte mare distanță de a realiza o genealogie completă a acestei familii, și mă tem că aceasta ar necesita un efort uriaș. Și asta cu atât mai mult cu cât rădăcinile acestei familii pe meleagurile arădene par să provină de la începuturile așezării Pecica Maghiară, mai exact de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pe lângă aceasta, aș mai menționa și faptul că relația acestei familii cu familia mea a fost total necunoscută până relativ recent, când căutările mele în registrele Oficiului Parohial Romano-Catolic (OPRC) de la Pecica Maghiară (Rovine), disponibile la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Arad au relevat existența unei legături. De asemenea, Kiss / Kis este un nume de familie des întâlnit în comunitățile maghiare, iar legăturile genealogice dintre diferite familii cu acest nume sunt mai greu de decelat, de multe ori nefiind nici o legătură. În cele din urmă, lacunele și greșelile evidente existente în documentele din arhive au constituit (și constituie) o piedică suplimentară, la care se adaugă și limitările personale, inclusiv necunoașterea limbii maghiare, respectiv a limbii latine, în care se redactau registrele parohiale romano-catolice în secolul al XVIII-lea și prima parte a secolului al XIX-lea.

Totuși, în momentul de față, există date suficiente pentru a oferi câteva rezultate preliminare, cu referire aproape exclusivă (din punct de vedere temporal) la a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De ce doar de atunci? Pentru că atunci a trăit ultima persoană care a purtat numele de Kiss (Kis) din familia mea, respectiv cu opt generații înaintea mea; este vorba de o străbunică a străbunicii bunicii mele. Și mai exact, bunica mea, Hurait Iolanda (genealogia familiei Hurait este prezentată aici), din Pecica, a avut o străbunică al cărei nume de fată (înainte de căsătoria cu Petrovici Vasile) era Kömíves Maria, fiind de etnie maghiară și de confesiune romano-catolică. Urmărind familia ei, am constatat că străbunicul ei pe linie paternă, Kömíves Franciscus, a fost căsătorit cu Kiss Catharina. Am scris numele în ortografia originală, în limba latină, din registrul de botezați (OPRC Pecica Maghiară / Rovine) de la SJAN Arad. Cunoștințele mele referitoare la familia Kiss / Kis se reduc cam la atât... dar îmi voi permite câteva considerații suplimentare.

În secolul al XVII-lea, Pecica era o localitate mică, nesemnificativă, în teritoriul stăpânit de turci al Pașalâcului de Timișoara. Se cunosc foarte puține date despre Pecica, deoarece stăpânirea turcească este extrem de slab documentată.

Cert este că în urma războaielor dintre austrieci și turci din ultimele două decenii ale secolului al XVII-lea, armatele imperiale habsburgice au cucerit vaste teritorii din ceea ce astăzi reprezintă Ungaria, Crișana, Transilvania, înaintând și spre Banat și Serbia. Pacea de la Karlowitz (1699) a consfințit o parte din aceste cuceriri, granița dintre cele două imperii (în zona noastră de interes) stabilindu-se pe cursul inferior al Mureșului. Dintr-odată, toate localitățile de pe malul Mureșului au căpătat o importanță strategică deosebită. Curtea vieneză a decis aproape imediat înființarea regimentului grăniceresc tisa-mureșan, de-a lungul Tisei și a malului nordic al Mureșului, din care au făcut parte multe localități, inclusiv Pecica. Satele au fost militarizate, fiind aduși și colonizați în principal sârbi, care au acceptat statutul militar de grăniceri. Lor li s-a adăugat o parte importantă din populația civilă din sate, care a văzut repede cât de avantajoasă era viața de grănicer, în comparație cu cea de simplu țăran. De altfel, autoritățile habsburgice au încurajat înrolarea populației locale (în principal români, sârbi și foarte puțini maghiari).

Noile războaie dintre habsburgi și turci au dus la noi victorii ale armatelor imperiale în dauna otomanilor. Pacea de la Passarowitz (1718) consfințea includerea Banatului în teritoriile administrate de autoritățile vieneze. În același timp, regimentele grănicerești de pe Tisa și Mureș și-au pierdut din importanță, deoarece granița s-a mutat mai spre sud, la Dunăre. Următoarele decenii s-au caracterizat printr-un conflict între autoritățile civile, care doreau desfiiințarea regimentelor, și cele militare, care nu doreau acest lucru; grănicerii înșiși nu mai doreau să se întoarcă la ”civilie”. După (re)înființarea comitatului Arad în anul 1732, autoritățile comitatului au încercat din răsputeri să includă și satele grănicerești dar acest lucru nu a fost posibil imediat. Răscoala lui Pero Seghedinaț din Pecica, în anul 1735, a grăbit oarecum procesul de desființare a graniței militare. Abia după 1740, Maria Terezia a fost nevoită să accepte o parte din doleanțele maghiarilor, printre acestea fiind și desființarea regimentelor grănicerești de pe Tisa și Mureș. Procesul nu era însă complet încheiat în 1750. O parte din grăniceri, în special cei de etnie sârbă, au preferat să plece din Pecica. Unii dintre ei au plecat în Banat, unde s-au înființat noi regimente de graniță în părțile dinspre Dunăre. Alții au acceptat ofertele venite dinspre emisarii Imperiului Țarist, de a pleca în ceea ce astăzi este Ucraina, unde s-au creat noi comunități militarizate, într-o regiune cunoscută o vreme cu supranumele de ”Noua Serbie”. Cei care au ales să rămână la Pecica au devenit țărani, de obicei jeleri. Doar ofițerii au primit și ceva pământ.

Emigrarea unei părți importante din populația satului Pecica a lăsat un gol important în comunitate. Acesta se cerea umplut de urgență. De aceea, autoritățile au creat premisele unei colonizări cu populație maghiară de confesiune romano-catolică. Colonizarea maghiarilor s-a efectuat în baza legii 107, privind popularea țării, și a legii 117, privind colonizarea țăranilor și a diferiților meșteșugari. Colonizarea a fost coordonată de prefectul comitatului Arad, Lovász Mihály, și a avut loc pe la mijlocul secolului al XVIII-lea; deși majoritatea studiilor indică anii 1752-1753, pe baza conscripției din 1752 publicate de Gh. Ciuhandu (și republicate în Monografia Pecica) se poate deduce că în 1752 o parte din coloniști erau deja prezenți, poate chiar din anii anteriori. Coloniștii proveneau din comitatul Heves, în conformitate cu Gh. Ciuhandu (Românii din Câmpia Aradului, 1940). Deja în anul 1753 funcționa parohia romano-catolică de la Pecica, deoarece primele registre parohiale datează din acel an și le-am consultat personal la SJAN Arad. În 1757-1758 se construiește biserica romano-catolică (Monografia Pecica, p. 173 și următoarele). După anul 1760 comunitatea maghiară era suficient de bine închegată pentru ca târgul (oppidum) Pecica să se împartă în două, începând cu anul 1766: pentru aproximativ 200 de ani, au existat în paralel localitățile Pecica Română (sau Pecica Veche, uneori și Pecica Sârbească) și Pecica Maghiară (redenumită Rovine în perioada interbelică), fiecare cu administrație proprie, deși erau despărțite doar de o stradă. În 1968 au fost reunite sub aceeași administrație a comunei Pecica, devenită între timp (din 2004) oraș.

În Monografia Pecica (2007), la paginile 393-397 este republicată conscripția din 1752, în conformitate cu cea publicată de Gh. Ciuhandu (1940). Aceasta, intitulată ”Conscriptio Locorum Neo-incorporatorum Militarium. Oppidum Petska - Anni 1752” vizează întreaga comunitate pecicană, întrucât la acel moment aceasta nu era divizată administrativ. Sunt menționați toți capii de familie din Pecica. Spre finalul listei, apare o categorie separată, ”Hungari advenae”; este vorba de noii coloniști maghiari, sosiți recent la Pecica. Deși nume maghiare există și mai sus, printre locuitorii mai vechi ai Pecicăi, acești coloniști reprezintă nucleul viitoarei comunități care va purta numele de Pecica Maghiară. Se poate constata prezența a trei familii cu numele Kis: Kis Mihály, Kis Ádám (trecuți unul după altul, posibil rude) și Kis János. Este o primă dovadă a faptului că membrii familiilor Kiss / Kis au fost prezenți la Pecica încă de la întemeierea comunității Pecica Maghiară, la jumătatea secolului al XVIII-lea. Este posibil (probabil) ca numărul coloniștilor să fi crescut în anul 1753, dar aceștia nu mai sunt menționați în această conscripție.

De altfel, din registrul 6 (de botezați) al OPRC Rovine (Pecica Maghiară) pentru anii 1753-1778, cercetat la SJAN Arad, rezultă un număr mare de familii cu numele Kis sau Kiss, pe care nici măcar nu am apucat să le trec în revistă pe toate. De exemplu, pe 9 ianuarie 1756 se naște Adrian (?) Kis, fiul lui Adrian (?) Kis și Anna (numele de familie e ilizibil); în 22 martie 1758 se naște Antonius Kis, fiul lui Adamus Kis (o fi același cu Kis Ádám din conscripție?) și Bálint Katalin, ”Ungari Catholici”; în 6 iulie 1758 se naște Paulus Kis, fiul lui Andreas Kis, ”rusticus Catholicus” (?) și Elisabetha Bednar, ”Slava Catholica” (oare de origine croată?); în 31 decembrie 1758 se naște Chopaus (??) Paulus Kis, fiul lui Andreas Kis și Elizabetha Fejer, ”Ungara Catholica”; în 2 noiembrie 1759 se naște Elisabetha Kiss, fiica lui Paulus Kiss și Anna Moricz; în 28 ianuarie 1760 se naște Mathias Kiss, fiul lui Stephanus Kiss și Rebecca Bodi... și lista poate continua. Din păcate, nu am făcut o analiză sistematică și a nașterilor din anii 1760. 

La începutul anilor 1770, se nasc și două fete cu numele Catharina Kis (Kiss), același cu numele persoanei căsătorite cu Franciscus Kömíves, strămoșul meu. În 15 octombrie 1770 se naște Catharina, fiica lui Joannes Kis și Catharina (nu se precizează numele de fată al mamei); iar în 28 octombrie 1771 se naște Catharina, fiica lui Josephus Kis și Catharina Monar. În orice caz, ambele fete cu numele Catharina Kis(s) sunt cam tinere pentru a fi soția lui Franciscus Kömíves (explic mai jos de ce).

Din păcate, nu am reușit să identific această căsătorie, dintre Franciscus Kömíves și Catharina Kiss. Poate nu am căutat suficient. O altă ipoteză este că preotul a uitat să treacă în registru căsătoria, fapt relativ des întâlnit (din păcate, m-am lovit și de alte asemenea situații la registrele de la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea) - spre deosebire de nașteri și decese, care erau evenimente frecvente și cu derulare continuă, căsătoriile se ”aglomerau” în anumite zile și în anumite perioade din an, iar preoții de multe ori nu mai aveau timp să treacă toate datele în registru. Există și alte ipoteze, cu probabilitate mai scăzută - de exemplu, ca ceremonia căsătoriei să fi avut loc în altă parte (dacă unul dintre miri era din altă localitate, caz posibil aici mai degrabă pentru mire) sau la altă biserică (dacă unul dintre miri era de altă confesiune, ceea ce în acest caz este foarte puțin probabil).

Totuși, faptul că nu am reușit să găsesc în registru căsătoria celor doi nu înseamnă că aceasta nu ar fi avut loc, cel mai târziu în anul 1788. Putem lua în calcul acest an ca dată limită deoarece (conform registrului 7, de botezați, al OPRC Rovine / Pecica Maghiară, din perioada 1779-1806) pe 11 august 1788 s-a născut Franciscus, fiul lui Franciscus Kömíves și Catharina Kiss, nași fiind Stephanus Szabó și Anna Bendö. Este posibil ca acesta să fie primul copil al cuplului Franciscus Kömíves - Catharina Kiss, dacă nu cumva au fost și alții înainte (registrul mai trebuie reverificat). Totodată, este o dovadă clară că în acel moment cei doi erau căsătoriți, deoarece altfel preotul ar fi menționat ”ilegitimus” în dreptul copilului, ar fi făcut vreo mențiune sau ar fi trecut doar numele mamei. Tocmai având în vedere nașterea acestui copil și căsătoria obligatoriu anterioară acestui moment, consider că una din cele două fete cu numele Catharina Kis și născute în 1770, respectiv în 1771, ar putea fi doar la limită aceeași cu Catharina Kiss, soția lui Franciscus Kömíves, deoarece asta ar însemna că era căsătorită și avea deja un copil la doar 16-17 ani, ceea ce era foarte devreme chiar și pentru standardele de atunci.

Cei doi, Franciscus Kömíves și Catharina Kiss, au mai avut și alți copii. Pe 22 mai 1791 s-a născut Stephanus, fiul lui Franciscus Kömíves și Anna (!!) Kiss, nași fiind aceiași Stephanus Szabó și Anna Bendö. Preotul a greșit prenumele mamei, probabil influențat de prenumele nașei. De altfel, aparent i se întâmpla frecvent: în anul anterior, pe 21 martie 1790, când s-a născut Anna, fiica lui Stephanus Szabó și Anna Bendö, cei din familia Kömíves au întors favoarea și au fost la rândul lor nași, preotul notându-i cu numele Franciscus Kömíves și Catharina Szantó, greșind de data aceasta numele de familie al soției!

Cel de-al treilea fiu al cuplului Franciscus Kömíves - Catharina Kiss a fost Josephus, născut pe 12 martie 1794. De data aceasta, preotul notează corect numele și prenumele părinților, precum și pe cel al nașilor - aceiași Stephanus Szabó și Anna Bendö. Acest Josephus Kömíves este strămoșul meu direct, el căsătorindu-se la doar 18 ani, pe 7 august 1812, cu Agnes Botka, tot din Pecica (despre genealogia familiei Botka am scris aici).

Conform aceluiași registru, pe 21 iulie 1796 s-a născut Ioannes, fiul lui Franciscus Kömíves și Catharina Kiss. Este al patrulea fiu al acestui cuplu, dacă acceptăm ideea că primul a fost Franciscus, în 1788. Este posibil ca acești doi soți să mai fi avut și alți copii, anterior anului 1786 și ulterior anului 1797, care au constituit limitele temporale ale cercetării mele, și care trebuie în mod evident reluată și aprofundată. Pentru urmașii acestei familii, urmează să realizez un studiu genealogic cu privire la familia Kömíves.

Deocamdată, cu privire la familia Kiss, se desprind următoarele concluzii preliminare: în Pecica (Maghiară) au existat (și există) mai multe familii Kis / Kiss încă de la colonizarea maghiarilor și întemeierea comunității maghiare romano-catolice la mijlocul secolului al XVIII-lea și până astăzi; în rândurile acestor familii Kis / Kiss a existat o fată, Catharina Kiss, care s-a căsătorit cel mai probabil în anii 1780 cu Franciscus Kömíves, dând naștere mai multor copii, dintre care Josephus Kömíves este strămoșul meu direct. Genealogia familiei Kömíves, atât cât s-a putut studia până acum, va fi prezentată într-o postare viitoare.

Genealogia familiei Ilici din Arad

Titlul acestei postări, la fel ca și în cazul altora, reprezintă mai degrabă o dorință de a realiza o astfel de genealogie, deoarece până în acest moment informațiile cu privire la această ramură a familiei mele sunt extrem de sărace. De altfel, întrucât ultimul strămoș de-al meu care a purtat acest nume a decedat în urmă cu mai bine de 100 de ani, mai exact în 1912, este oarecum de înțeles că nu am avut deloc informații pe cale orală despre familia Ilici. Bunicul meu, cel care ar fi putut eventual oferi astfel de informații, și-a cunoscut foarte puțin tatăl, care a decedat când el avea un an, și cu atât mai puțin știa ceva despre bunica lui (mama tatălui său), cea care a purtat numele de Ilici înainte de căsătorie, întrucât și aceasta decedase cu mai bine de 11 ani înainte de nașterea lui.

Astfel, toate informațiile cu privire la această familie provin din surse documentare. Mărturisesc că, înainte de a analiza aceste surse, nu am avut nici cea mai mică idee că în familia noastră au existat strămoși cu numele de familie Ilici.

De altfel și din păcate, sursele documentare sunt și ele extraordinar de puține, în ciuda unei căutări destul de asidui. Singura persoană despre care avem unele informații este Ilici Marta (sau Maria), bunica bunicului meu, deci stră-străbunica mea. După sursele mai târzii, care îi indică vârsta, și anume 19 ani la căsătorie (în 17 septembrie 1867) și 64 de ani la deces (în 4 iunie 1912), ea s-a născut fie în ultimele luni ale anului 1847, fie în prima jumătate a anului 1848. În cele două documente amintite, se menționează și numele tatălui ei, Ilici Mihai (maghiarizat Illics Mihály în 1912, românizat Ilici Mihaiu în 1867). Din nefericire, nu se spune nimic despre numele mamei. La căsătorie se menționează faptul că ar fi din Arad.

Din păcate, cu toate că am căutat la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Arad, în registrele de nașteri/botezuri ale Oficiului Parohial Ortodox (OPOR) Arad - registrul 44 (1845-1853) - nu am reușit să identific nașterea lui Ilici Marta, și nici a altor copii al căror tată să fie Ilici Mihai. Există un singur dubiu, cu privire la o anume Maria, născută în 13.03.1850, și al cărei nume de familie se poate să fie Ilici, dar interpretarea, cu ajutorul lui Mile Purza, căruia îi mulțumesc pe această cale pentru ajutorul acordat, este că mai degrabă ar fi Ilia, iar prenumele părinților - Haja și Persida - nu se potrivesc oricum cu cel căutat de noi (Mihai).

Mai mult, exista un număr destul de redus de familii Ilici în orașul Arad. Conform registrului de căsătorii - index alfabetic - al Parohiei Ortodoxe Arad (poziția 1, 26-A-2, inventar 1234, SJAN Arad), dintre cei cu acest nume (sau asemănător) căsătoriți la Arad în perioada 1779-1910, ar fi Ilici Gheorghe (în 1780), Ilici Iosif (1785), Iliș Ilie (1818-1825), Iliș Ioan (1818-1825), Ilici Ioan (1841), Ilici Ștefan (1844), Iliș Mihai (1855), Ilici Iacob (1865), Iliș Dimitrie (1903), Iliș Ioan (1910). Singurul care se potrivește, ca nume, este Iliș Mihai, dar căsătoria lui cu Țapoș Iuliana (în 1855) este prea târzie ca să fie tatăl Martei; sau eventual poate fi același, dar la o a doua căsătorie.

Situația este similară și la Arad-Gai, deși am cercetat cu multă rigurozitate și acele registre, pe perioade îndelungate (având și alți membri ai familiei originari din Arad-Gai). Aici am găsit o singură familie Ilici (care apare în registrele maghiare ca Ilics), formată din Ilics György (Gheorghe) și Putan (sau Purtan) Maria. Ei s-au născut probabil în jurul anului 1820 și s-au căsătorit prin anii 1840, având copii născuți în anii 1840 și 1850, cu numele Ilici (Ilics), care apar în registrele de stare civilă de la Arad-Gai.

Cercetarea conscripției din 1828 realizată în întreg județul Arad (exceptând orașul Arad), a indicat faptul că a existat o singură familie Ilici, un anume Ilits Gyorg, menționat la nr. 80 în localitatea Galșa, în rândul străinilor (adică alții decât localnicii) care dețineau vie la momentul respectiv (Extranei Vinearum Possessores). Există însă destule persoane cu numele Illes sau Illie. Mi-a atras atenția, de exemplu, un anume Illes Mihajla, la numărul 335 din Pecica (Ratz Pecska).

Deocamdată nici o ”pistă” de identificare a familiei lui Ilici Mihai nu pare foarte favorabilă, deși merită toate să fie cercetate mai amănunțit. Există și posibilitatea ca familia lui Ilici Mihai să nu fie din Arad, și nici chiar din județul Arad, și astfel mențiunea de la căsătoria Martei să fie o eroare, sau să se refere la faptul că ea locuia în Arad la momentul respectiv (1867), chiar dacă s-a născut altundeva. În orice caz, faptul că s-a oficiat căsătoria la biserica ortodoxă din Arad, și nu la cea din Arad-Gai, de unde provenea soțul, poate indica și acest lucru. Dacă nu e din Arad, cea mai mare probabilitate ar fi ca familia Ilici (nume aproape sigur sârb) să provină dintr-unul din județele (comitatele) de la sud de Mureș, precum Timiș, Torontal sau Caraș, cu populație mai numeroasă de etnie sârbă, sau din județul (comitatul) Cenad, de la vest de Arad.

Așadar, deși nu am putut identifica un document care să ateste nașterea, avem totuși un document cert care atestă căsătoria. Acesta apare în registrul 58 de căsătorii al OPOR Arad (care acoperă intervalul 1853-1884), mai exact la data de 17 septembrie 1867, menționându-se că se căsătoresc văduvul Pâncotan Gheorghe, 28 de ani, ziuaș din Gaiu, cu fecioara Marta, fiica lui Mihaiu Ilici, 19 ani, din Arad, martori fiind Ioanu Fauru și Pavelu Miocu, cu 3 vestiri.

Pâncotan Gheorghe mai fusese căsătorit, în Gai, cu o anume Saveta, care însă decedase. În orice caz, diferența de vârstă destul de mare dintre soți (aproape 10 ani) și faptul că mirele era văduv, reprezintă o situație oarecum neobișnuită pentru acea epocă. De obicei, văduvii sau văduvele se căsătoreau mai greu, cu persoane de vârstă apropiată sau tot văduvi (văduve). Întrucât, pe baza a ceea ce cunoaștem, nu credem că familia Pâncotan ar fi avut cine știe ce avere, ne putem întreba cum de a fost posibil totuși un astfel de compromis. O primă variantă posibilă de răspuns ar fi aceea că familia Ilici era de asemenea suficient de săracă încât să accepte un astfel de mariaj, aparent nefavorabil. Există bineînțeles și multe alte posibilități.

Cuplul format din Pâncotan Gheorghe și Marta s-a stabilit în cartierul arădean Gai, de unde provenea (și unde locuia) mirele. Au locuit, se pare, pe strada Szeglet (Szeglet utca), nr. 23, cel puțin aceasta este adresa indicată la decesul lor. Ei au avut mai mulți copii, conform registrului de nașteri/botezuri nr. 189 al Parohiei Ortodoxe Române (OPOR) Arad-Gai, care acoperă perioada 1861-1879. În 13 aprilie 1870 se naște Minka, fiica lui Gheorghe Pâncotan și Lenna. Numele mamei nu este cel corect; totuși, întrucât în acel moment în Arad-Gai nu mai exista nici o familie Gheorghe Pâncotan, se poate presupune că este o eroare și că acesta este primul copil al cuplului (deși în intervalul 1868-1870 ar fi fost loc de încă un copil).

Primul copil despre care suntem 100% siguri că ar aparține acestei familii este străbunicul meu, Pâncotan Dimitrie (sau Dumitru / Mitru), care s-a născut pe 9 octombrie 1872, fiind botezat în 14 octombrie. În cazul său se precizează corect numele părinților: Pâncotan Gheorghe și Marta, plugari, ortodocși, cununați, locuitori din Arad-Gai.

A urmat în 5 iunie 1874 Pâncotan Petru, botezat abia pe 5 octombrie 1874, fiul lui Pâncotan Georgiu și Marta. Aparent, ultimul copil al acestui cuplu a fost Pâncotan Anna, născută pe 5 decembrie 1875, botezată pe 6 decembrie, fiica lui Georgiu Pâncotan și Marta, născută Iliciu.

Este posibil ca cei doi să mai fi avut și alți copii, născuți după 1879 (registrul acela mai trebuie cercetat).

Din păcate, alte informații despre viața acestei familii nu avem. Următoarele informații sunt cele legate de deces. Pâncotan Gheorghe a murit la 6 decembrie 1896, la ora 10 seara, în vârstă de 57 de ani. Deci putem deduce, atât din vârsta indicată la căsătorie, cât și din cea de la deces, că s-a născut prin 1839. Din păcate, ca și în cazul soției, nu am putut găsi documentul atestând nașterea, deși în cazul său se cunosc atât numele părinților - Pâncotan Ioan (János) și Sabău (Szabó) Anna, precum și data căsătoriei acestora, care a avut loc în 7 februarie 1837, în Micălaca (actual cartier al orașului Arad). În registrul de stare civilă de decese de la Arad-Gai (poziția 11, inventar 1235, SJAN Arad), se menționează și numele părinților, și faptul că era ortodox și zilier. Decesul lui Pâncotan Gheorghe a fost anunțat de soția sa, care apare cu numele maghiarizat, Ilits Marta.

În ceea ce o privește pe aceasta, data decesului său este 4 iunie 1912, conform registrului de stare civilă de decese de la Arad-Gai (poziția 7, inventar 1384, SJAN Arad). Apare aici cu numele de Illics Mária (în loc de Marta, sau poate e o greșeală de transcriere), și se menționează că a fost ortodoxă, în vârstă de 64 de ani, locuia în Arad-Gai, Szeglet utca nr. 23, fiica lui Illics Mihály (mama cu nume necunoscut), părinții fiind răposați, și văduva răposatului Pankotan György (numele maghiarizat al lui Pâncotan Gheorghe). Cauza morții pare să fie legate de probleme stomacale (în maghiară: ”gyomor”). Decesul a fost anunțat de fiul ei, Pâncotan Dimitrie, străbunicul meu.

Nu cunoaștem alți membri ai familiei Ilici, astfel încât să putem elabora o genealogie mai completă. Copiii lui Pâncotan Gheorghe și Ilici Marta s-au căsătorit la rândul lor și au avut urmași, dar o analiză mai amănunțită a familiilor acestora o vom face în cadrul unei postări viitoare, care va avea titlul ”Genealogia familiei Pâncotan din Arad-Gai”.